gaze

Facturile la gaze vor creşte de la 1 aprilie şi nu e exclus ca şi cele la energie electrică să urmeze.

facturile la gaze ar putea fi majorate de la 1 aprilie

ANRE majorează tarifele de transport și distribuție, dar în cazul curentului electric, scumpirea e compensată de stat, scrie Observtornews.

Dumitru Chisăliţă, preşedinte al Asociaţiei Energia Inteligentă, a explicat de ce se măresc aceste tarife. „Alin 2, Art. 14, din Legea 357/2022 stabilește explicit că începând cu 1 aprilie 2023 se vor adauga în tarif toate costurile care au fost suportate de operatorii de transport în anul 2021 și anul 2022 și care conform legii se vor recupera prin majorarea tarifelor începând cu 1 aprilie 2023”.

”Tarifele rezultate că urmare a aplicării prevederilor alin. (1) nu se modifică în perioada 1 aprilie 2022-31 martie 2023. Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei va stabili tarife reglementate de distribuţie a energiei electrice şi gazelor naturale, precum şi tarife reglementate de transport al energiei electrice, aplicabile începând cu dată de 1 aprilie 2023, conform cadrului de reglementare şi prevederilor prezenței ordonanţe de urgenţă.”, potrivit legii.

Conform OUG 33/2007 cu modificările ulterioare, ANRE are obligația să verifice dacă tarifele solicitate de operatori sunt realizate în conformitate cu metodologiile de stabilire a tarifelor și să le aprobe dacă aceste tarife respectă metodologia.

„În ceea ce privește impactul acestor creșteri de tarif asupra costurilor consumatorului final se prezintă astfel: La energie electrică nu există un impact direct asupra consumatorului casnic sau non-casnic, creșterea tarifelor urmând a fi compensată de către stat. La gaze naturale, pentru consumatorul casnic va exista o creștere cu cca. 4-5% față de prețurile efectiv achitate în luna februarie 2023.

Pentru consumatorul non-casnic cu un consum sub 50.000 MWh/an va fi o creștere cu cca. 1-2% față de prețurile efectiv achitate în luna februarie 2023, iar pentru consumator non-casnic cu un consum peste 50.000 MWh/an va fi o creștere cu cca. 5-10% față de prețurile efectiv achitate în luna februarie 2023″, a explicat Dumitru Chisăliţ.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică