Marți, jandarmii sibieni au fost alături de peste 100 de copii cu vârste cuprinse între 7 și 15 ani, din cadrul Școlii Gimnaziale din Șeica Mare.
Misiunile și atribuțiile jandarmilor, cum să se comporte în cazul în care sunt martorii săvârșirii unor fapte antisociale, la școală și în societate sunt câteva dintre subiectele pe care le-am abordat în dialogul cu copiii.
Tot în acest context, copiilor le-a fost prezentată dotarea specifică jandarmilor, folosită atât în domeniul ordinii publice cât și în misiunile din mediul montan, în sprijinul turiștilor aflați în dificultate.
La finalul prezentărilor, copiii și-au arătat bucuria pentru că au putut face fotografii alături de TUL și pe ATV-ul din dotarea structurilor montane.