S-au reluat cursele aeriene între Sibiu și București - Air Connect a făcut luni primul zbor cu 32 de pasageri
foto: arhivă

Primele zboruri care leagă Sibiul de București au fost reluate luni, 27 martie. Începând de astăzi, sibienii cât și turiștii vor putea călători rapid din Capitală în orașul transilvănean și viceversa, mai exact vor fi cinci zboruri săptămânale.

S-au reluat cursele aeriene între Sibiu și București - Air Connect a făcut luni primul zbor cu 32 de pasageri

De la Aeroportul Internațional Sibiu se vor desfășura cinci zboruri pe săptămână pe ruta Sibiu – București. Luni va fi un zbor, iar miercuri și vineri vor fi câte două zboruri, unul dimineața și altul după-amiaza, astfel încât cei care vor opta pentru acest mijloc de transport să poată să se întoarcă în aceeași zi sau într-un timp cât mai scurt.

Primul zbor Air Connect din Sibiu spre București a decolat luni, la ora 7:30 de pe Aeroportul Internațional Sibiu. Un bilet pentru zborul pe ruta Sibiu – București de miercuri, 29 martie, de la ora 7:30, costă 56,67 euro, iar zborul de la ora 20:30 are același preț și mai are doar un loc disponibil, conform site-ului oficial al companiei.

S-au reluat cursele aeriene între Sibiu și București - Air Connect a făcut luni primul zbor cu 32 de pasageri

Pentru vineri, prețul zborurilor este mai mic. Biletul pentru zborul de vineri, 31 martie, la ora 7:30, este de aproape 52 de euro, iar biletul pentru zborul de la ora 20:30 costă peste 41 de euro. Pentru zborul Sibiu – București de vineri seara mai este doar un loc disponibil.

Prețul biletelor pentru zborurile pe ruta București – Sibiu încep de la 51 de euro și ajung la peste 90 de euro. Toate prețurile enumerate nu includ bagaj de cală, ci doar de mână. Sibienii și turiștii care optează pentru un bagaj de cală trebuie să se aștepte la tarife mai ridicate. De exemplu, prețul zborului de vineri, de la ora 6:00, cu bagaj de mână și de cală inclus ajunge să coste aproape 87 de euro.

Citește și: Sibiu legat aerian de Bucuresti – Cinci zboruri pe săptămâna de la finele lui martie

S-au reluat cursele aeriene între Sibiu și București - Air Connect a făcut luni primul zbor cu 32 de pasageri

Peste 30 de pasageri au călătorit cu zborul inaugural Air Connect

Pasagerii primului zbor, 32 la număr, am sărbătorit zborul inaugural care a decolat de pe Aeroportul Internațional Sibiu la ora locală 07:50. Primele impresii la cald din partea pasagerilor au fost unele încurajatoare și încă de la primul zbor aceștia și-au exprimat susținerea, prin prezența pe primul zbor, pentru această conexiune aeriană, cea mai eficientă opțiune de călătorie spre București.

„Le doresc celor de la AirConnect cât mai multe zboruri de pe Aeroportul Internațional Sibiu! Le mulțumesc încă o dată că au ales județul Sibiu pentru această rută. Ca autoritate publică vom face tot ceea ce se poate pentru a sprijini companiile aeriene, însă e nevoie ca această alternativă de călătorie să devină o opțiune pentru public.”, a declarat Daniela Cîmpean, președinta Consiliului Județean Sibiu.

S-au reluat cursele aeriene între Sibiu și București - Air Connect a făcut luni primul zbor cu 32 de pasageri

„Suntem fericiți să operăm astăzi primul zbor regulat pe ruta București – Sibiu – București. Sperăm că cele 5 frecvențe săptămânale pe care le oferim să satisfacă nevoile tuturor pasagerilor, atât celor care călătoresc în interes de afaceri, cât și turiștilor, AirConnect fiind o alternativă de călătorie rapidă, confortabilă și sigură, durata de zbor fiind de doar 50 de minute”,
a declarat Tudor Constantinescu, Director General AirConnect.

S-au reluat cursele aeriene între Sibiu și București - Air Connect a făcut luni primul zbor cu 32 de pasageri

S-au reluat cursele aeriene între Sibiu și București - Air Connect a făcut luni primul zbor cu 32 de pasageri

„O conexiune mult așteptată de comunitatea pe care o deservim s-a materializat cu sprijinul reprezentanților AirConnect care au identificat potențialul acesteia și au decis să îl exploateze. Reamintesc pe această cale faptul că deschiderea și menținerea unei rute este un efort comun: în primă fază al aeroportului, concretizat prin abordarea și convingerea operatorului aerian de necesitatea operării serviciului aerian, și ulterior validat de cererea și traficul generat de
comunitate. Le mulțumesc pasagerilor de pe zborul inaugural operat astăzi de AirConnect, care prin numărul lor ne dau încrederea că această conexiune va fi una de durată.”, a declarat Marius Ioan Gîrdea, Director General Aeroportul Internațional Sibiu.

LUNI
Sosire Plecare
OTP – SBZ

06:00 – 07:00

SBZ – OTP

07:30 – 08:30

MIERCURI
OTP – SBZ

06:00 – 07:00

19:00 – 20:00

SBZ – OTP

07:30 – 08:30

20:30 – 21:30

VINERI
OTP – SBZ

06:00 – 07:00

19:00 – 20:00

SBZ – OTP

07:30 – 08:30

20:30 – 21:30

Ultima oră

Comentariul meu

Publică