S-a stabilit data la care se joacă sfertul de cupă, FC Hermannstadt - U Cluj - Dani Coman: ”Vrem să ajungem cât mai departe”

Federația Română de Fotbal a anunțat luni programul sferturilor de finală ale Cupei României 2022-2023, fază în care este calificată și FC Hermannstadt. Meciurile din sferturile cupei se joacă în manșă unică. FRF a decis ca partida FC Hermannstadt – Universitatea Cluj să se dispute miercuri, 5 aprilie, de la ora 19.00.

Președintele clubului FC Hermannstadt, Dani Coman spune că echipa lui Marius Măldărășanu are ca obiectiv să ajungă cât mai departe posibil în cupă.  ”Cupa este un obiectiv, vrem să ajungem cât mai departe, iar dacă vom avea șansa, chiar să  o și câștigăm. Este important să ai un trofeu în vitrină, chiar dacă nu poți juca apoi în cupele europene” a spus șeful clubului sibian.

Program sferturi Cupa României:

  • Marți, 4 aprilie, ora 19.00: UTA – FC U Craiova 1948
  • Miercuri, 5 aprilie, ora 19.00: FC Hermannstadt – Universitatea Cluj
  • Joi, 6 aprilie, ora 18.00: Sepsi OSK Sfântu Gheorghe – CS Mioveni
  • Joi, 6 aprilie, ora 21.00: CFR Cluj – FC Argeș

Ultima oră

Comentariul meu

Publică