Cod roșu de vânt puternic în zona de munte a Sibiului
FOTO arhivă

Meteorologii au avertizat că marți vântul o să bată cu putere în Carpații Meridionali. Specialiștii au emis cod roșu.

Cod roșu de vânt puternic în zona de munte a Sibiului

Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie, codul roșu va fi în vigoare marți, în intervalul orar 2.00-14.00. Zone afectate de intensificările vântului sunt în Carpații Meridionali. La altitudini de peste 1800 m în Carpații Meridionali, va fi vânt puternic, cu rafale ce vor depăși 140 km/h, au stabilit meteorologii, transmite Mediafax.

Specialiștii au emis și o avertizare cod portocaliu de vânt și viscol valabilă în Carpații Meridionali, de Curbură și în Munții Apuseni, la altitudini de peste 1.500 de metri. Avertizarea va intra în vigoare marți, la ora 23.00, și se va aplica până marți, la ora 23.00. În intervalul menționat, în Carpații Meridionali și de Curbură și în Munții Apuseni, la altitudini mai mari de 1.500 m, vântul va avea intensificări susținute, cu rafale de 120…140 km/h, va fi viscol puternic și vizibilitate foarte scăzută, au explicat meteorologii.

De asemenea, sunt menținute avertizările lansate duminică. Specialiștii au emis o informare meteorologică valabilă în intervalul luni, ora 6.00-miercuri, ora 21.00. În documentul meteorologilor se face referire la intensificări ale vântului, precipitații moderate cantitativ, răcire accentuată, îngheț la sol și brumă

În intervalul menționat, precipitațiile se vor extinde treptat dinspre vest și vor cuprinde cea mai mare parte a țării. Vor fi ploi, iar din a doua parte a nopții de luni spre marți (27/28 martie) îndeosebi în jumătatea de nord se vor semnala precipitații mixte (măzăriche, lapoviță și ninsoare), iar la munte vor predomina ninsorile și local se va depune strat nou de zăpadă. Pe alocuri, cantitățile de apă vor depăși 15…20 l/mp.

Vântul se va intensifica treptat în toate regiunile cu viteze în general de 45…65 km/h, iar în zona montană înaltă va sufla tare.

Marți și miercuri vremea va deveni rece pentru această dată în toată țara, iar temperaturile minime vor fi preponderent negative și se va produce brumă sau îngheț la sol.

În sud-estul teritoriului în seara zilei de luni vor fi averse ce pot avea și caracter torențial, descărcări electrice și posibil căderi de grindină.

Meteorologii au emis și o avertizare de tipul cod galben de intensificări ale vântului. Aceasta este valabilă luni, în intervalul orar 6.00-23.00. Local și temporar în Banat, Crișana, vestul Transilvaniei, Dobrogea și în estul Munteniei vor fi intensificări ale vântului cu viteze de peste 55…65 km/h. În zona montană înaltă (în general la altitudini mai mari de 1700 m), rafalele vor depăși 80…90 km/h, viscolind ninsoarea și determinând diminuarea semnificativă a vizibilității, au precizat meteorologii.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică