Eugen Vătăşescu este considerat cel mai bătrân antrenor de tenis din lume și, totodată, cel mai în vârstă veteran de război din Râmnicu Vâlcea. Antrenorul a împlinit 102 ani în toamna anului trecut. Sportul și cititul sunt cheile longevități, consideră Vătășescu.
Doljean la origine, Eugen Vătăşescu (102 ani) s-a naturalizat la Vâlcea încă din anii ’50, unde locuiește într-un apartament din zona centrală a orașului. A rămas văduv în urmă cu câțiva ani și, pentru că nu are urmași, a lăsat moștenire apartamentul unei familii care îl are în grijă, potrivit Adevărul.
Este cel mai longeviv antrenor emerit de tenis de câmp din țară și, cel mai probabil, și din lume. Încă speră să primească titlul de Cetățean de Onoare al orașului, iar o sală sau un teren pentru tenis de câmp din Râmnicu Vâlcea să-i poarte numele, așa cum se întâmplă din 2018 cu o competiție înscrisă în circuitul Federației Române de Tenis (FRT): „Cupa Eugen Vătășescu“.
La venerabila sa vârstă, antrenorul emerit Eugen Vătășescu a recunoscut în interviul acordat pentru „Weekend Adevărul“ că singura sa supărare este că nu mai poate merge: „Nu mă mai țin picioarele“.
Pentru mulți, acest lucru ar putea reprezenta o situație normală, având în vedere vârsta, dar pentru un om atât de activ precum sportivul Eugen Vătășescu, omul care susține că a ocolit Pământul de două ori și jumătate la cât a alergat de-a lungul vieții, atât pe terenul de sport, cât și în afara lui, să nu se mai poată deplasa reprezintă cea mai mare problemă.
O viață dedicată sportului
Supraviețuitor al celui de-Al Doilea Război Mondial, după ce o torpilă rusească a lovit nava de război pe care se afla, Eugen Vătășescu și-a dedicat mai apoi întreaga viață sportului, deși profesia sa este cu totul alta. Prin intermediul serviciului din domeniul administrativ-financiar a ajuns prin transfer la Râmnicu Vâlcea. Aici, împreună cu un alt nume de răsunet al sportului vâlcean, Marin Trincă, Eugen Vătășescu a înființat prima bază sportivă de tenis de câmp cu zgură roșie din Râmnicu Vâlcea, în Parcul Zăvoi, la jumătatea secolului trecut.
În longeviva sa carieră sportivă a pus racheta de tenis în mâinile a mii de copii: „Am antrenat, de-a lungul timpului, mii de elevi, printre care și pe Ilie Năstase. Am dorit cu adevărat să dezvolt tenisul în România și nu să duc, neapărat, numele meu în lume. De aceea, am construit mai multe baze sportive, pe care le-am denumit Baze Sportive de Tineret. Îi sfătuiesc pe părinți să-i îndrume pe cei mici către mișcare, către sănătate, către viață!“.
Împreună cu un prieten a construit, într-un cartier din Râmnicu Vâlcea, două terenuri de tenis cu zgură, pe cont propriu. Chiar și sala de sport a unei școli din Râmnicu Vâlcea, în care a predat multă vreme tenis copiilor, an de an, o igieniza și o vopsea înaintea fiecărui an școlar cu bani din propria pensie.
„Un om dintr-o altă lume“
Apropiații cred că Eugen Vătășescu poate fi tratat oricând ca un studiu de caz, din toate punctele de vedere, fiind un exemplu de cum se poate trăi mult și bine. „Gândiți-vă că este un om dintr-o cu totul altă lume decât cea de astăzi: cea de acum un secol, când s-a născut. Ar trebui studiat și din punct de vedere anatomic. Ce mai are comun cu societatea actuală? Nu cred că mai există vreun punct comun, chiar dacă este destul de ancorat în realitate. Se uită la televizor, în mod special la tenis, știe cam tot ce se întâmplă. În schimb, s-a deconectat de la tot ce i-ar putea face rău“, sunt de părere aceștia.
Faptul că a apucat și perioada din timpul regalității și are astfel un termen de comparație cu vremurile actuale, mai cred cunoscuții, reprezintă un atu în a înțelege mult mai bine, decât restul societății, ce înseamnă cu adevărat viața tihnită, chiar dacă astfel de vremuri au apus de mult în România.
Amicii l-au caracterizat ca fiind un om plin de bunăvoință și de dorința de a interacționa. Doar că oameni cu care să mai aibă ceva în comun nu prea mai există.
„Din păcate, cel puțin în Vâlcea, nu există organisme, instituții, autorități ca în alte orașe, care să-i bată la ușă cu o vorbă bună, oameni de cultură care să stăpânească arta conversației, cu care să poată împărtăși din idei, cunoștințe și experiență… Domnul profesor face parte din categoria aceea rarisimă de oameni care exercită o fascinație în jurul lor… Așa a fost mereu. În același timp, însă, este extrem de modest și de convins că dacă își face treaba bine se va vedea în timp. Din păcate, oameni ca dumnealui nu sunt valorizați ca un model, ca exemplu de viață“, ne-au mai împărtășit persoanele din cercul restrâns de cunoștințe al profesorului Eugen Vătășescu.
A dus COVID-ul pe picioare, la 101 ani
În timpul pandemiei, a fost prima persoană vaccinată într-un centru militar, în cadrul strategiei naționale de imunizare. Veteranul de 100 de ani, pe atunci, dornic să se imunizeze împotriva virusului SARS-CoV-2 a reprezentat o campanie de imagine pentru Armată și Guvern, instituții care voiau să demonstreze că vârsta nu contează în lupta cu „inamicul nevăzut“.
Nu a scăpat de boală, însă a făcut o formă mai ușoară pentru care nu a necesitat internare. A contractat virusul în 2021, chiar în preajma zilei sale de naștere, l-a luat de la un prieten, dar a reușit să ducă boala pe picioare, deși în mai multe rânduri s-a plâns că simte că-și pierde echilibrul.
În toată perioada de pandemie, a fost inactiv doar în primele luni, când, ca toată lumea, n-a avut încotro și s-a văzut nevoit să stea în casă. Mai apoi însă a profitat de relaxarea măsurilor cât a putut de mult.
În vara lui 2021, spre exemplu, era prezent la competiția Tennis Summer Camp, de la București, unde a schimbat impresii cu președintele FRT, George Cosac, și cu alți foști tenismeni, inclusiv cu Ion Țiriac. Acolo și-a serbat retroactiv cei 100 de ani de existență – o dorință arzătoare pe care ne-o împărtășise încă din toamna lui 2020, când, din cauza pandemiei, ziua sa de naștere trecuse ca oricare alta.
„Mai bine de nouă decenii de când sunt în tenis“
Cititul i-a menținut mintea ageră, motiv pentru care-și amintește momente din primii ani de viață când, dintr-o întâmplare, a ajuns să facă tenis: „Aveam vreo 5-6 ani când am fost nevoit să fac diferite lucruri. Mama avea pe atunci grijă de lenjeria de la un laborator medical. Mă spălam numai la fântână, afară, toată perioada caldă. Într-o zi m-a chemat o nemțoaică ce juca pe terenurile de lângă casă și mi-a spus: «Gicule, vino să ne dai mingile și noi în schimb îți vom da un ban să-ți iei bomboane». De atunci mi-a rămas porecla Gică, deși numele meu este Eugen“.
Numele l-a primit la sugestia medicului cu care a născut mama sa care nu știa ce nume să-i dea, și i l-a pus după cel al străzii pe care locuia: Eugeniu Carada din Craiova.
Primii bănuți câștigați i-au marcat destinul: ca să facă rost de ei se ducea pe terenul de sport ori de câte ori era chemat… și a rămas acolo toată viața: „Practic, sunt mai bine de nouă decenii și jumătate de când sunt în tenis, dacă e să o calculăm așa”.
Primul câștig a venit după nici o oră şi jumătate de muncă: „Cu 20 de lei lucra un om la sapă, pe zi, pe timpul ăla. La început am fost copil de mingi, apoi am pus mâna și pe câte o rachetă, iar pe urmă am devenit jucător. La 15 ani deveneam campionul Craiovei. La Naționale aveam să fiu ulterior chemat, unde de fiecare dată reușeam să ies printre primii”.
Astfel avea să ajungă să se antreneze cu cei mai buni tenismeni: „Ajunsesem într-o formă atât de bună că până și campionul țării venea să joace cu mine. M-a bătut în primul set cu 6-3, în al doilea s-a inversat scorul, iar în al treilea l-am luat cu 6-0. A fost cea mai mare surpriză. Se numea Cornel Zacopceanu (n.r. – tatăl unui alt antrenor de tenis, Mihai Zacopceanu, care a murit anul trecut). Veneau de la București la Craiova să joace… Așa am ajuns să prind drag de tenis și mi-am dorit să rămân mai departe. Este unul dintre cele mai frumoase sporturi pentru copii. Nu toți pot să ajungă campioni. Dar e un sport extrem de bun pentru sănătate“.
A început să joace în Parcul Bibescu din Craiova și l-a avut ca prim antrenor pe Țăndărică, alias Nicolae Stoian. Mai târziu a ajuns să joace și cu cei din fruntea țării, precum premierii Ion Gheorghe Maurer și Petru Groza.
Sportul ca mod de viață
În tinerețe, Eugen Vătășescu a fost campionul orașului la fugă și la tenis de câmp. „Alergam o dată pe lună la antrenamente 10 kilometri. Când aveam mâncarea ceva mai slabă alergam de la 1,5 km la 3 km zilnic, fie iarnă, fie vară. Aveam o sală unde ne era permis să facem antrenamente și n-am lipsit o zi“, și-a mai amintit antrenorul emerit.
Cert este că a fost văzut și la 100 de ani pedalând pe bicicletă, iar tenis a predat gratuit copiilor până aproape de această vârstă. După orele de antrenament, deseori, pe vremuri, era văzut dând chiar și 20 de ture de stadion.
Sportul i-a schimbat și i-a prelungit viața: „M-a ajutat foarte mult faptul că m-am ținut de sport toată viața. Mișcarea îți salvează viața, mișcarea înseamnă viață. De ce este Marea Moartă așa cum este? Pentru că nu are niciun râu, niciun afluent care să schimbe viața din ea“.
„Am fost nelipsit de pe stadion până să fac operația de colon, la 95 de ani, de atunci însă merg mai greu. M-am cocoșat. Dar am continuat să merg să-i văd pe alții cum joacă. Aș vrea să mai joc, să mai antrenez o serie de copii care să participe la concursuri, având o experiență de atâția ani“, ne-a mărturisit într-una dintre nenumăratele discuții pe care le-am purtat în timpul pandemiei. De fiecare dată s-a declarat conștient despre ce reprezintă și cine este: „Așa e, sunt cel mai longeviv antrenor, dar și ca luptător“.
Cu ocazia interviului pe care ni l-a acordat ne-a mai spus că: „Vârsta nu este o problemă. Nu mă doare nimic, vorbesc normal, m-a ajutat Dumnezeu cu memoria, a rămas intactă. Mi-aduc aminte întâmplări și de când eram copil și aveam 4 ani. În schimb, picioarele m-au lăsat, nu mă pot deplasa“.
Tot cu această ocazie ne-a dezvăluit că a alergat atât de mult la viața sa încât: „Am făcut un calcul și am ajuns la concluzia că am ocolit Pământul de două ori și jumătate în viața asta, la cât am alergat pe terenul de sport, și ca antrenor, și ca atlet. Ar fi fost frumos, însă, să ocolesc Pământul cu adevărat, în realitate”.
„Mișcarea e viață“
În același timp, venerabilul antrenor emerit tenis este extrem de mândru de modul în care a reușit să depășească un secol de existență și ne-a împărtășit din secretele unei vieți longevive: „Nu oricine poate bate 100 de ani. Poate și datorită faptului că n-am mâncat multă carne la viața mea. Mai ales în copilărie, când doar la sfârșit de săptămână vedeam mâncarea cu carne. În rest, zarzavaturi, cartofi, varză și fasole, am mâncat foarte multe fructe…“.
Pe de altă parte, s-a ferit de vicii: „În 102 ani n-am fost o dată beat și nici n-am fumat vreo țigară. Nici cafea n-am băut. Le-am considerat pe toate un fel de droguri. Cu cât le consumi, cu atât le duci mai mult dorul. Din băutură ajungi să o iei razna, fără să vrei, iar când te trezești conștientizezi și regreți, dar e tardiv, iar fumatul este unul dintre cele mai periculoase obiceiuri“.
Eugen Vătășescu mai consideră și că poți să lucrezi la orice vârstă, mai mult sau mai puțin: „Ideea este să nu stai. Dacă stai, te cureți mai repede. Am cunoscut nenumărați oameni care după ce au ieșit la pensie stăteau prin parc, citeau ziarul ori se uitau la alții, ca să se relaxeze, și în 2-3 ani de zile mureau. Cred că cel mai greșit lucru este ca imediat după ce ieși la pensie să te oprești din a avea activitate, să preferi să stai. Ideea este să ai în permanență o preocupare, asta face foarte mult, prelungește viața“.
„Repet: mișcarea înseamnă viață. Cu cât dormi mai mult, cu cât te odihnești mai mult, chiar și când nu ești obosit… cu atât se scurtează viața“, mai consideră cel mai în vârstă veteran din Râmnicu Vâlcea.
„Cititul m-a ținut sănătos psihic, mi-a antrenat creierul“
În ciuda vârstei înaintate, antrenorul emerit Eugen Vătăşescu este o persoană extrem de lucidă. Toată viața a citit zilnic și s-a străduit să fie la curent mereu cu tot ce se întâmplă în țară: „Mă uit la știri, la dezbateri și în mod special la tenis“.
Legat de actuala clasă politică, prin comparație cu cele de dinainte și de respectul autorităților pentru înaintași, ne-a mărturisit: „Fiecare regim politic se gândește doar la prezent, chiar dacă, în declarații politice, susține că onorează trecutul și pe cei care au făcut prezentul posibil. Dar nu-mi amintesc ca vreodată să fi simțit că a contat ce am făcut noi, cei care am luptat în războaie pentru țară“.
„Am fost un copil mai sălbatic, am crescut cu ce mi-au putut da părinții, dar și mai mult cu voința mea. Până la 12 ani am fost un copil obișnuit, apoi nu știu ce s-a întâmplat: m-a apucat dintr-odată o poftă de citit și de alergat!“, avea să ne mai împărtășească bătrânul profesor.
A rămas cu „boala cititului“, datorită căreia se trezește noaptea: „Stau câte o oră, o oră și jumătate și citesc, apoi iar mă culc. La fel și ziua“.
Susține că de la 12 ani până acum a citit vagoane de cărți, dintre care unele volume aveau și câte 800-900 de pagini: „Consider că este mai bine să citești, în loc să stai la bârfe sau la o țuică“.
În copilărie, când nu-și permitea să cumpere cărți, le împrumuta: „Citeam pe atunci mai ales seara, la lumina felinarelor… Parcă îmi băgase cineva în cap să-mi fac alergările și cititul. Și pe atunci nu puteam până nu citeam câte pagini îmi stabileam. Chiar și la vârsta asta citesc foarte mult. Și le mulțumesc tuturor celor care îmi dăruiesc de fiecare dată cărți. Orice carte mă interesează. Citeam pe vremuri și când eram la toaletă, pe vremea când nu exista hârtie igienică, ci doar bucăți de ziare…“.
Lectura contribuie la longevitate
Despre citit spune că dezvoltă foarte mult cunoștințele omului, dar îl face să înțeleagă și ce este natura înconjurătoare: „Să-ți găsești timp pentru citit contează foarte mult, îți dezvoltă cunoștințele și te face om, chiar dacă omul e trecător. Nu cred că puteam să ajung la această vârstă fără știință, fără să citesc și să acumulez cât mai multă informație. Îmi iau multe informații din conversațiile cu prietenii mei, dar și din cărțile pe care le citesc“.
Citește atât beletristică, cât și cărți despre istorie sau război. Printre ultimele cărți care l-au impresionat se numără „cartea lui Stalin“ – „Stalin. Curtea țarului roșu“, de Simon Sebag Montefiore, pe care o consideră profund realistă, dar și o alta dedicată lui Al Capone – regele neîncoronat al Americii. „Cititul m-a ținut și sănătos psihic, că alții la vârsta mea o iau razna. Antrenarea creierului face foarte mult bine“, ne-a mai dezvăluit antrenorul emerit.
„Războiul, libertatea de a-ți omorî semenii fără să fii judecat“
Colonelul în retragere Eugen Vătășescu a participat în cel de-Al Doilea Război Mondial la luptele date în baza navală de la Odessa, Ucraina, supraviețuind după ce a înotat 15 kilometri după ce nava de război pe care se afla a fost torpilată.
„Am scăpat, Dumnezeu m-a ajutat. Pe atunci îi întrețineam și pe mama și pe fratele meu mai mic cu 12 ani, după moartea tatălui meu… Războiul reprezintă ceva îngrozitor, pe scurt – libertatea de a-ți omorî semenii fără să fii judecat! Oameni care aveau acasă trei-patru copii sau o familie săracă au fost uciși și astfel în urma lor mulți au rămas pe drumuri. Războiul reprezintă legea de a ucide“, ne-a împărtășit veteranul de război, convins de teoria lui Malthus (teoreticianul-economist englez Thomas Robert Malthus), conform căreia oamenii se înmulțesc în progresie geometrică, în timp ce alimentele, în progresie aritmetică.
„De aceea apar războaiele ciclice, ca să micșoreze numărul de oameni. Dar s-a constatat că acestea n-au fost suficiente, ba dimpotrivă, se înmulțeau și mai mult. La fel se întâmplă și acum, nu este nimic întâmplător, nici măcar noile virusuri și boli…“, este de părere veteranul de 102 ani, făcând referire atât la COVID, cât și la războiul din Ucraina.
„Am fost de două ori pe front, la infanterie marină, unde trebuia să controlezi litoralul, mai ales noaptea. Descopereai diferite metode de ascunzișuri. Uneori în spatele unui pom descopeream câte un spion. Foloseau multe tehnici ca să ajungă la noi“, și-a mai amintit colonelul în retragere.
Ne-a povestit că a fost cât pe ce să se căsătorească la Odessa cu o doctoriță, cu care se împrietenise pe plajă. Mult după război, în 1978, profesorul Vătășescu a decis cu soția și un cuplu de prieteni să meargă pe urmele locurilor în care ajunsese în război. Așa a petrecut 30 de zile în fosta URSS, ajungând cu o mașină Dacia până la Odessa, Moscova și Leningrad.
Perle de înțelepciune
La venerabila sa vârstă, cel mai longeviv antrenor din lume, Eugen Vătășescu este un izvor nesecat de înțelepciune. Iată câteva din observațiile sale:
• „Greșim foarte mult, noi, bărbații, când credem că acasă nu este nimic de făcut, când nu valorizăm ce fac soțiile noastre când stau acasă. Târziu am înțeles și eu câte sunt în casă de făcut: lucruri mărunte pentru care se pierde foarte mult timp și care nu se termină niciodată. Când le-ai terminat pe o parte, trebuie să începi pe altă parte“.
• „E mai greu acasă decât la serviciu, este mai plictisitor, că nu ai cu cine să vorbești, cu cine să te consulți. Așa cum am făcut eu în timpul pandemiei, când luni de zile nu am ieșit din casă, decât cel mult în fața blocului, pe bancă, sau cel mult până la terenurile de tenis din Petrișor (un cartier învecinat – n.red.). În rest, noroc cu televizorul, așa am mai aflat ce se întâmplă în lume“.
• „Nu e corect când unii delapidează milioane și primesc doar 5 ani de închisoare, pentru că dau o parte din bani în stânga și-n dreapta și rămân cu restul. Cred că orice om ar vrea să o facă… pentru banii aceștia. Mai ales că mai toți marii infractori mai apoi se plâng că sunt persecutați politic și revin în viața publică de parcă ar avea cazier imaculat“.
