Dani Coman speră ca Sibiul să iasă rapid din subsolul clasamentului - ”Urmează trei jocuri cu echipe pe care le putem bate”

Președintele clubului FC Hermannstadt, Dani Coman crede că pentru echipa pregătită de Marius Măldărășanu urmează o serie de trei jocuri în care poate obține maximum de puncte. FC Hermannstadt joacă sâmbătă, 1 aprilie, de la ora 17.00 primul meci pe teren propriu din play-out, cu FC Botoșani.  Apoi, sibienii vor avea două deplasări consecutive, în meciurile cu Chindia Târgoviște și CS Mioveni, meciuri care pot fi câștigate, chiar dacă vor juca în deplasare.

”Fiecare meci este important, cel cu Botoșani este primul și ne dorim să îl câștigam. Dacă câștigăm, cred că ne vom îndepărta puțin de locurile de baraj și retrogradare directă. Depinde mai puțin de rezultatele adversarelor, depinde de noi să câștigăm. Avem 3 meciuri cu 3 echipe pe care le putem bate, Botoșani, Târgoviște și Mi0veni. Ne interesează să câștigăm fiecare meci, să fim sus, să nu avem emoții și apoi să ne facem strategia pentru sezonul următor” a spus Dani Coman.

După prima etapă de play-out, FC Hermannstadt este pe locul 12, cu un punct avans față de Chindia, care ocupă locul 13, primul care duce la baraj.  Sibiul este neînvins în ultimele trei jocuri oficiale din Superliga, în care a câștigat cu Rapid și FC U Craiova și a remizat la Voluntari.

Dani Coman speră ca Sibiul să iasă rapid din subsolul clasamentului - ”Urmează trei jocuri cu echipe pe care le putem bate”

Ultima oră