Țara europeană care vrea să interzică pozele cu copii pe reţelele de socializare - „Afectează grav demnitatea”
Sursă foto: Adevărul

Franța a propus un nou proiect de lege prin care vrea să interzică părinților să pună poze cu copii pe rețelele sociale. 

Țara europeană care vrea să interzică pozele cu copii pe reţelele de socializare - „Afectează grav demnitatea”

Părinților francezi li s-ar putea interzice să mai posteze fotografii ale copiilor lor pe rețelele sociale, conform legislației aprobate la începutul săptămânii, relatează Adevărul.

Proiectul de lege, care a fost adoptat de Adunarea Națională a țării, ar da instanțelor de judecată puterea de a interzice părinților să posteze fotografii ale copiilor lor online.

Ambii părinți ar fi responsabili în comun pentru drepturile de imagine ale copiilor lor și orice decizie de a le posta online ar implica copilul în funcție de „vârsta și gradul de maturitate”, iar instanțele ar putea interzice postarea în cazul în care unul dintre părinți nu este de acord.

Părinții ar putea, de asemenea, să-și piardă autoritatea asupra drepturilor de imagine ale copiilor lor dacă postarea acestora „afectează grav demnitatea sau integritatea morală a copilului”.

Deputatul Bruno Studer, care a propus acest proiect de lege la începutul acestei luni, a declarat că legea are ca scop „să le dea putere părinților” și să le arate tinerilor că părinții lor nu au un „drept absolut” asupra imaginii lor.

Într-un interviu acordat publicației Le Monde, Studer a declarat: „Un copil de 13 ani are în medie 1.300 de imagini cu el însuși care circulă pe internet. Acestea sunt fotografii care pot fi folosite în mod abuziv pentru pornografie infantilă sau care pot duce la hărțuire în mediul școlar”.

Propunerea de lege vine după o creștere a tendinței de ”sharenting”, care constituie unul dintre principalele riscuri pentru viața privată a copiilor, potrivit expunerii de motive a proiectului de lege.

De asemenea, acesta a precizat că 50% dintre fotografiile folosite în forumurile de pornografie infantilă au fost postate inițial de părinți pe rețelele de socializare.

Studer a adăugat: ”Primele două articole au ca scop stabilirea protecției vieții private ca una dintre responsabilitățile părinților în calitate de deținători ai autorității părintești, pentru care trebuie, evident, să implice copilul. În cazurile cele mai extreme, se prevede că judecătorul de familie poate, dacă este necesar, să facă o delegare parțială forțată a autorității părintești pentru cazul specific al unui exercițiu al dreptului la imagine”.

Proiectul de lege mai trebuie să treacă prin Senatul francez și să fie promulgat de președinte înainte de a deveni lege.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică