Polițiștii Biroului Rutier Sibiu au intervenit, joi seara, la un accident produs la intersecția străzilor Vasile Aaron și Șureanu, din municipiul Sibiu. Un biciclist a fost lovit de o mașină. 

Din primele cercetări efectuate de polițiști s-a stabilit că, în timp ce conducea un autoturism pe strada Șureanu, un sibian în vârstă de 25 de ani a pătruns în intersecția cu strada Vasile Aaron fără să acorde prioritate și a intrat în coliziune cu o bicicletă condusă pe această stradă de către un bărbat în vârstă de 64 de ani, tot sibian.

„Un biciclist a fost acroșat de un autoturism. Bărbatul în vârstă de aproximativ 65 de ani a fost transportat la UPU Sibiu conștient cu traumatism cranio-cerebral și escoriații”, spune Andreea Ștefan, purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu

Traficul rutier nu a fost afectat.

Ultima oră