O companie din Spania vrea să construiasă prima fermă de caracatițe din lume. Oamenii de știință sunt îngrijorați de bunăstarea animalelor faimoase pentru inteligența lor.
Caracatițele n-au fost niciodată crescute într-o fermă dedicată, iar metoda gândită pentru uciderea lor este considerată „crudă”. Nueva Pescanova, multinaționala spaniolă care vrea să deruleze investiția, neagă că animalele vor avea de suferit, relatează Digi24.
Planurile fermei de caracatițe Nueva Pescanova au ajuns la BBC prin intermediul organizației Eurogroup for Animals. Compania a trimis planurile Directoratului General de Pescuit din Insulele Canare.
Caracatițele capturate în sălbăticie prin pescuit sau capcane sunt consumate în toată lumea, iar cursa pentru a soluția creșterii lor în captivitate se derulează de zeci de ani. Creșterea este dificilă pentru că larvele de caracatiță mănâncă doar mâncare proaspătă și au nevoie de un mediu controlat. Cu toate acestea, în 2019 compania Nueva Pescanova a anunțat o descoperire epocală.
Potrivit planurilor Nueva Pescanova, caracatițele – animale singuratice care stau în întuneric, vor fi ținute în acvarii, uneori sub lumină constantă. Vor exista aproximativ 1.000 de acvarii comune într-o clădire cu două etaje din portul Las Palmas din Gran Canaria. Uciderea caracatițelor, potrivit documentelor, ar urma să se facă prin scufundarea acestora în apă păstrată la temperaturi de -3 grade Celsius.
În prezent, nu exisă legislație clară privind creșterea caracatițelor, întrucât nu au mai existat asemenea ferme. Cu toate acestea, studiile au arătat că metoda de a ucide animalele cu apă înghețată le provoacă acestora o moarte lentă și stresantă.
Caracatițele sunt „la fel de inteligente ca pisicile”
Profesorul Peter Tse, neurolog la Universitatea Dartmouth, a declarat pentru BBC că „să le omori cu apă înghețată înseamnă o moarte lentă…ar fi foarte crudă și nu ar trebui permisă”.
Potrivit lui Tse, caracatițele sunt „la fel de inteligente ca pisicile” și e metodă mai blândă ar fi ca exemplarele de caracatiță să fie ucise cu o lovitură în cap, așa cum fac majoritatea pescarilor care le prind.
Pentru a alimenta „cele mai importante piețe internaționale”, printre care SUA, Coreea de Sud și Japonia, Nueva Pescanova vrea să producă 3.000 de tone de carne de caracatiță pe an. Pentru o asemenea cantitate ar fi nevoie de 1 milion de exemplare, iar în fiecare acvariu de 1 metru pătrat ar trebuie păstrate între 10 și 15 caracatițe, susține organizația Compassion in World Farming (CiWF), după ce a studiat planurile companiei.
Compania Nueva Pescanova estimează în documente că rata mortalității ar fi între 10 și 15%.
Animale care simt „durere și plăcere”
Jonathan Birch, profesor asociat la London School of Economics, a condus o recenzie a peste 300 de studii științifice despre care el spune că arată că aceste animale simt durere și plăcere. Birch și colegii săi sunt de părere că creșterea caracatițelor în ferme este „imposibilă” și uciderea caracatițelor cu apă înghețară „nu ar fi o metodă considerată acceptabilă într-un laborator”.
„Caracatițele nu ar trebui ținute împreună în spații mici. Asta le provoacă stres, o stare de conflict și mortalitate ridicată. O rată a mortalității de 10-15% nu ar trebuie să fie acceptabilă pentru niciun fel de fermă”, spune Birch.
Compania Nueva Pescanova a comunicat BBC că animalele ar urma să fie manevrate în mod corect și uciderea implică lipsa durerii sau suferinței pentru caracatițe.
În sălbăticie, caracatițele sunt vânători agili, iar Nueva Pescanova propune ca exemplarele din fermă să fie cu hrană uscată compusă din „resturi și produse derivate” din pește.
Acvariile ar urma să fie umplute cu apă de mare dintr-un golf alăturat și ar avea dimensiuni diferite în funcție de vârsta animalelor.
Tranșa inițială de 100 de caracatițe, 70 de masculi și 30 de femele, ar urma să provină de la un centru de cercetare al companiei din Galicia.
Planurile susțin că Nueva Pescanova a atins un „nivel de domesticire” al caracatițelor și că animalele „nu prezintă semne importante de canibalism sau luptă pentru hrană”.
Aproximativ 350.000 de tone de caracatiță sunt prinse anual, o cantitate de 10 ori mai mare decât cea din 1950, iar populația de caracatiță este sub presiune.