Muzeul Astra, nominalizat la Destinația Anului în România – Ciprian Ștefan: “Ar trebui să fim pe primul loc”

Muzeul Astra din Sibiu a fost nominalizat la „Destinația Anului 2023” la categoria activități cultural-educative, astfel recunoscându-se astfel eforturile depuse de-a lungul timpului pentru a conserva și promova patrimoniul cultural și tradițiile populare.

„Suntem nominalizați la „Destinația anului 2023”, la capitolul „Activități cultural-educative”! Noi nu vrem să (vă) influențăm, dar toți cei care vor să (ne) voteze o pot face aici”, au transmis reprezentanții Muzeului Astra pe pagina de facebook.

„Ar trebui să fim pe primul loc”

Directorul Muzeului Astra, Ciprian Ștefan, afirmă că instituția pe care o conduce ar trebui să fie votată ca destinație a anului, datorită ofertei culturale educaționale variate pe care o oferă pentru fiecare tip de public. Acesta subliniază faptul că Muzeul Astra este o destinație populară atât pentru turiștii români, cât și cei din străinătate și că oferta din acest an este mult mai densă și mai bine adaptată nevoilor publicului.

„Ar trebui să fim pe primul loc. Suntem singura instituție de cultură din România muzeală care oferă ativități cultural educaționale pentru fiecare tip de public. Din start, noi suntem deja o ofertă clară pe traseul oricărui turist care vine în Sibiu. Muzeul Astra a devenit o destinație favorită atât pentru turiștii români, cât și cei din străinătate. Oferta noastră din anul acesta este mult mai densă, mult mai aplicată pe nevoile pe care le-am identificat anul trecut. Noi punem mare accent pe a oferi experiențe inedite publicului, nu doar celor care vin în Sibiu, ci și sibienilor, pentru că în primul rând Muzeul Astra este al sibienilor” a declarat directorul Ciprian Ștefan.

„Nu mă interesează maniera în care se votează. Nu vrem să fim votați de directori și de UAT-uri. Vrem să fim votați către cei care consideră că noi suntem în adevăratul sens al cuvântului detinația anului, având în vedere oferta pe care noi o generăm pentru public. Mă interesează să văd reacția publicului, pentru că ei sunt cei care dau cumva ora exactă și care ne determină să venim cu noi tendințe, abordări și proiecte” a completat acesta.

Orașul Sibiu nu este nominalizat la nici o categorie

Competiția se axează pe categorii deschise pentru localități sau regiuni, precum orașe care inspiră, tărâmuri cu istorie și tradiție, comori naturale prezentate de Asociația pentru Ecoturism din România și stațiuni turistice. De asemenea, competiția are și categorii deschise pentru operatorii turistici, cum ar fi parcuri de distracție și aventură, atracții cultural-educative prezentate de BCR, resort-uri, boutique prezentată de EpicVisits.com și experiențe gastronomice prezentate de Gastro Local.

Dacă anul trecut orașul transilvănean a obținut o nominalizare la categoria „City Break”, anul acesta Sibiul nu se află însă în nicio o categorie, iar în cadrul celei destinate „orașelor care inspiră”, printre nominalizați se numără Iași, Râmnicu Vâlcea, Constanța, Oradea, Brașov și Timișoara.

Această competiție urmărește să promoveze și să susțină dezvoltarea turismului în România prin identificarea și recunoașterea destinațiilor și operatorilor turistici care aduc o valoare adăugată semnificativă în această industrie.

Ultima oră