Beat și fără permis, depistat în trafic pe DN1 la Veștem
FOTO arhivă

Un bărbat în vârstă de 53 de ani a fost depistat, marți seara, băut la volan pe DN1 în zona localității Veștem. Omul nu avea nici permis de conducere. Polițiștii au întocmit dosar penal. 

„La data de 21 martie a.c., în jurul orei 23,30, pe DN 1, la km. 301, în zona localității Veștem, polițiștii Biroului Drumuri Naționale și Europene din cadrul Serviciului Rutier Sibiu au oprit pentru control un autoturism condus dinspre Veștem spre Sibiu de către un localnic în vârstă de 53 de ani”, spune Elena Welter, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

Din verificările efectuate de către polițiștii rutieri a rezultat faptul că bărbatul nu deține dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice. Mai mult decât atât, testarea bărbatului cu aparatul etilometru a indicat un rezultat de 0,86 mg/l alcool pur în aerul expirat, șoferul fiind însoțit la o unitate medicală unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.

În cauză, s-a deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere fără permis, respectiv conducere sub influența alcoolului.

Ultima oră