soluții pentru românii cu asigurare la euroins - cum își pot recupera banii pe restul perioadei de valabilitate

După ce liderul pieței pentru segmentul RCA din România, Euroins, a rămas fără autorizație de funcționare, peste două milioane și jumătate dintre români se gândesc dacă își pot recupera sau nu banii.

soluții pentru românii cu asigurare la euroins - cum își pot recupera banii pe restul perioadei de valabilitate

Autoritatea de Supraveghere Financiară a decis ridicarea autorizației de funcționare a Euroins, iar Fondul de Garantare al Asiguraților a preluat administrarea companiei, potrivit Euronews România.

Reprezentanții ASF dau asigurări că lucrurile vor fi ținute sub control și oferă românilor cu RCA la Euroins două opțiuni. Una de denunțare a poliței RCA care oferă posibilitatea posesorului poliței să recupereze banii pe restul perioadei de valabilitate, iar ulterior să se mute la alt asigurat, iar cea de-a doua, de păstrare a poliței RCA Euroins, cu mențiunea că dosarul daunelor va fi preluat de Fondul de Garantare.

”Cei care dețin polițe la Euroins, în acest moment au două opțiuni: prima opțiune pe care o au și pe care o recomand este să denunțe polița (pentru perioada rămasă din poliță vor primi banii rămași din perioada valabilă), după denunțarea poliței pot merge la alt asigurator să își facă o nouă poliță RCA.

O altă variantă este să țină această poliță până la expirare, iar în caz de daună, dosarul de daună se va depune la Fondul de Garantare, de unde vor primi și banii.”, a declarat Valentin Ionescu, directorul Direcției Strategie și Stabilitate Financiară, din cadrul ASF, pentru Euronews.

Cum se prezintă situația într-un service auto

Șoferii care au suferit pagube în urma unui accident provocat de un autoturism cu poliță RCA emisă de Euroins se confruntă cu mari probleme la reparația mașinii, avertizează Asociatia Service-urilor Auto.
Aceasta spune că despăgubirile avizate sunt prea mici, iar daunele se plătesc cu mari întârzieri. Clientii sunt astfel împinși către „piața neagră”.

Dan Barbu, președintele Patronatului Operatorilor de Service Auto: „Constatarea daunelor este preluată de Fondul de Garantare a Asiguraților (FGA). Nu știu ce se va întâmpla cu plățile, probabil se vor face de la societatea de asigurări Euroins, în măsura în care mai au bani. Vom aștepta până când se va stabili situația și va prelua FGA plățile.”

Ioana Corneev, jurnalist Euronews: „Veți mai primi mașinile în service?”

Dan Barbu, președintele Patronatului Operatorilor de Service Auto: „Da, le primim. Ce să facem? În situația cu City Insurance s-a întâmplat la fel. Am primit mașini în service, am reparat mașini pentru societatea respectivă de asigurări. Vor fi niște probleme financiare. Noi deja avem alocați bani din falimentul City Insurance.”

Ioana Corneev, jurnalist Euronews: „Ce îi sfătuiți pe șoferi?”

Dan Barbu, președintele Patronatului Operatorilor de Service Auto: „Deocamdată, să rămână cu polițele respective în vigoare, pentru că încă sunt valabile. Mai mult decât atât, să fie mai atenți pe stradă, să nu fie accidente.”

Euroins: Asigurații au dreptul de a denunța contractele

Euroins România a transmis, vineri, că asigurații au dreptul de a denunța contractele încheiate cu compania de asigurări.

”Ca urmare a acestei decizii, asigurații societății au dreptul de a denunța contractele de asigurare încheiate cu EUROINS ROMÂNIA ASIGURARE REASIGURARE S.A., precum și dreptul de a recupera primele de asigurare plătite, în cadrul contractelor de asigurare, proporțional cu perioada cuprinsă între momentul denunțării și cel al expirării duratei de valabilitate a contractelor. De asemenea, orice persoană care invocă un drept de creanță împotriva EUROINS ROMÂNIA ASIGURARE REASIGURARE S.A., după producerea unor riscuri acoperite printr-o poliță de asigurare valabilă, între data retragerii autorizației de funcționare și cea a denunțării contractelor de asigurare, va putea solicita deschiderea dosarului de daună la Fondul de garantare a asiguraților (FGA), în acord cu prevederile art.12 din Legea nr.213/2015”, a transmis Euroins.

Cum se denunță poliția RCA încheiată cu Euroins. Recomandările FGA
Potrivit Fondului de Garantare a Asiguraților, există mai mulți pași care trebuie urmați pentru a denunța polița.

  • Transmiteți o solicitare de denunțare la Societatea EUROINS Romania Asigurare Reasigurare S.A .Email contact: office@euroins.ro
  • Transmiteți la FGA, o cerere de restituire-Anexa 9, completând online formularul dedicat, pe site-ul FGA: Cerere de plată privind acordarea restituirii de primă – www.fgaromania.ro
  • Solicitarea trebuie să fie însoțită de următoarele documente:
  • Împuternicire / Procură, dacă este cazul;
  • Copie act identitate
  • Copie poliță de asigurare;
  • Copie dovada plății primelor de asigurare, în cazul plății primelor în rate
  • Dovada denunțării contractului de asigurare înregistrată / transmisă la asigurător;

FGA va înregistra cererile de plată și le va analiza în ordinea primirii și înregistrării.

UNSARR: Polițele rămân valabile încă 90 de zile de la hotărârea ASF

”În primul rând: polițele de asigurare încheiate de clienți la Euroins România rămân valabile, conform prevederilor legale, încă 90 de zile după data pronunțării hotărârii de deschidere a procedurii de faliment.

Astfel, șoferii care aveau polițe RCA la această societate vor putea circula în continuare pe drumurile publice, rămânând asigurați până la data respectivă. De asemenea, aceștia au posibilitatea de a denunța în orice moment polița, pentru a încheia una nouă, la un alt asigurator autorizat.

În al doilea rând: în ceea ce îi privește pe păgubiții unui accident cauzat prin intermediul unui vehicul acoperit printr-o poliță RCA emisă de societatea Euroins România, ei vor fi despăgubiți în baza acesteia, în limitele și termenele stabilite de legislația în vigoare privind Fondul de Garantare a Asiguraților, respectiv de până la 500.000 lei pentru fiecare creanță de asigurare datorată în temeiul unui contract de asigurare.”, arată un comunicat al Uniunii Naționale a Societăților de Asigurare și Reasigurare din România.

Ce ar trebui să se întâmple în România ca polițele RCA să fie mai ieftine

”Ar trebui să vorbim de problemele structurale ale pieței asigurărilor din România, piața din România este dominată de această asigurare obligatorie care e vândută de companii private.

Având în vedere frecvența daunelor de pe șoselele din România care este mult peste media europeană, toate aceste costuri se reflectă în prețul poliței. Din păcate, în România nu sunt atât de multe firme care să vândă aceaste asigurări obligatorii.

Pentru ca asigurarea să devină mai ieftină este nevoie de mult mai mulți competitori pentru ca să existe o dispersie, o rivalizare mai echilibrată, astfel încât ca tarifele RCA să fie ceva mai mici și bineînțeles, ca pe șoselele din România să nu fie atât de multe accidente.”, a mai spus acesta.

ASF transmite că ”în 26.10.2022 și 02.02.2023, ASF a transmis companiei două rapoarte de control. Se constată, printre altele, că estimările din planul de redresare au fost nerealiste și că există diferențe între raportările societății și situația reală.

 

Ultima oră

Comentariul meu

Publică