Sibian din Laslea, reținut pentru conducere fără permis și furt de lemne
foto: arhivă

Un bărbat din Laslea a fost reținut de polițiștii din județul Mureș pentru că a condus fără permis o mașină cu numere de înmatriculare false, dar și pentru că transporta cu ea materiale lemnos furat. 

„Polițiștii Secției 10 Poliție Rurală Sighișoara efectuează cercetări pentru conducerea unui vehicul fără permis de conducere, punerea în circulație a unui vehicul neînmatriculat, tăiere ilegală de arbori și furt de material lemnos, sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sighișoara. Un bărbat de 40 de ani, din județul Sibiu, a fost reținut pentru o perioadă de 24 de ore”, spun reprezentanții IPJ Mureș.

Mai exact, în 20 martie, în jurul orei 21:30, polițiștii au oprit pentru control, pe DN13 E60, o autoutilitară, condusă de un bărbat în vârstă de 40 de ani, din comuna Laslea, județul Sibiu.

În urma verificărilor derulate de polițiști a reieșit faptul că cel în cauză nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, iar plăcuțele cu numărul de înmatriculare montate pe autoutilitară figurau ca fiind atribuite unui alt vehicul.

De asemenea, în autoutilitară a fost identificată cantitatea de 4,6 mc material lemnos, pentru care nu existau documente de proveniență, întreaga cantitate fiind predată reprezentanților Ocolului Silvic Sighișoara.

Ultima oră