politia
foto: arhivă

Un bărbat s-a urcat băut la volan și, pe raza orașului Avrig, a provocat un accident. Omul a intrat pe contrasens și a intrat în coliziune cu un autoturism condus din sens opus. Polițiștii ajunși la fața locului au întocmit dosar penal. 

„La data de 18 martie, în jurul orei 18:00, în orașul Avrig, în timp ce conducea un autoturism pe strada Sașilor, într-o curbă la dreapta, un localnic în vârstă de 35 de ani a pătruns pe contrasens și a acroșat un autoturism condus din sens opus. Evenimentul s-a soldat cu pagube materiale”, spune Elena Welter, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

Testarea alcoolscopică a șoferului în cauză a indicat un rezultat de 0,72 mg/l alcool pur în aerul expirat, bărbatul fiind însoțit la o unitate medicală unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge. La nivelul Poliției Orașului Avrig, s-a deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

Ultima oră