Clădirile cu risc seismic ridicat din Sibiu în atenție ministrului Dezvoltării - Proiect de aproape 900 de milioane de lei

Încă 30 de proiecte depuse în cadrul Programului naţional de consolidare a clădirilor cu risc seismic ridicat au fost selectate pentru finanţare, a anunţat, luni, ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, Cseke Attila.

Clădirile cu risc seismic ridicat din Sibiu în atenție ministrului Dezvoltării - Proiect de aproape 900 de milioane de lei

Astfel, 15 instituţii de învăţământ, opt clădiri administrative, trei edificii socio-culturale, două unităţi de sănătate şi două blocuri de locuinţe au fost incluse în lista celor care pot primi finanţare odată ce autorităţile locale depun documentele necesare. Clădirile sunt din Bucureşti şi din judeţele Argeş, Botoşani, Dolj, Ialomiţa, Iaşi, Sibiu, Teleorman, Tulcea şi Vaslui, iar suma totală solicitată pentru consolidarea lor este de 856 de milioane de lei, a precizat un comunicat de presă al MDLPA transmis AGERPRES.

Acestea se adaugă primelor 50 de proiecte selectate pe 1 martie, în valoare de 738 de milioane de lei.

În urma includerii în Ordinul de ministru, beneficiarii trebuie să depună documentaţia necesară pentru încheierea contractelor de finanţare. Odată încheiate aceste contracte, întrucât finanţarea este asigurată din fonduri publice, se va derula procedura de achiziţie publică, iar ulterior pot începe lucrările de consolidare.

Ministerul Dezvoltării derulează Programul naţional de consolidare a clădirilor cu risc seismic ridicat, care, pentru anul 2023, are alocat un buget de 200 de milioane de lei credite bugetare şi 500 milioane de lei credite de angajament, iar finanţarea este de 100%. Locatarii clădirilor consolidate şi autorităţile locale nu vor fi nevoiţi să restituie banii.

În perioada 3 ianuarie – 20 februarie, a fost deschis apelul de proiecte pentru Programul naţional de consolidare a clădirilor cu risc seismic ridicat, în urma căruia au fost depuse cereri de finanţare pentru consolidarea seismică a 366 de clădiri.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică