Raluca Turcan, deputat PNL, a susținut, vineri, o conferință de presă la Sibiu și a vorbit, printre altele și de viitoarele alegeri locale. În interiorul partidului au loc în aceste momente discuții privind candidații, însă numele nu vor fi făcute publice deocamdată, fiindcă trebuie respectat un calendar stabilit la nivel național. Dat fiind contextul, Turcan a fost întrebată și dacă ea ia în calcul să candideze la nivel local.
Întrebată dacă ar fi interesată de o candidatură la alegerile locale, deputatul Raluca Turcan a spus că nu vrea să facă nicio speculație. „Orice discuție privind candidaturile o vor purta întâi în interiorul partidului. Nu vreau să lansez speculații, nici că da, nici că nu, nici că pas, nici că nu iau în calcul, pentru că așa mi se pare corect. Un partid politic discută aceste lucru în interior”, a spus Turcan.