video omul potrivit la locul nepotrivit - român arestat pe nedrept în italia pentru jaf

Un român a fost reținut pe nedrept în Italia, pentru comiterea unui jaf care a avut loc Oficiul poștal din Manfredonia, în regiunea Puglia.

Tânărul român stătea pe bancă în momentul în care a fost „săltat“ de polițiști. Iulian Peagu a fost reținut după ce un angajat al poștei l-a indicat drept autorul al jafului.

„Clientul meu a fost arestat și, în consecință, privat de libertate pentru o după-amiază întreagă, doar pentru că s-a aflat în locul nepotrivit și la momentul nepotrivit.

Stătea liniștit pe o bancă din parcul municipal, la primele ore ale după-amiezii, așteptând să sosească ora la care urma să meargă la spital pentru un tratament medical”, a transmis Angelo Salvemini, avocatul românului.

Iulian a fost pus la pământ și încătușat, după ce angajatul poștei a spus că el este cel care a comis jaful.

Românul a negat acuzațiile

Iulian a susținut că nu are vreo legătură cu jaful, dar, cu toate acestea, el a fost reținut și dus la secția de poliție.

După câteva ore de verificări, polițiștii și-au dat seama că au greșit persoana și l-au eliberat pe român fără să îi ceară scuze.

Avocatul românului a spus clientul său a suferit chiar și leziuni fizice din cauza stresului cauzat de arest și a acțiunii polițiștilor: „Este un caz de eroare judiciară care a avut consecințe grave pentru un cetățean nevinovat, victima dorinței unui angajat de la Poșta Italiană de a deveni un erou”.

Un martor a filmat scena cu telefonul mobil, ir videoclipul a devenit viral pe rețelele sociale.

Ultima oră

Comentariul meu