Șase pinguini în vârstă au primit lentile oculare personalizate în timpul unei intervenții chirurgicale de îndepărtare a cataractei. Procedura care reprezintă o premieră mondială a fost realizată la o grădină zoologică din Singapore.
Medicii veterinari de la Mandai Wildlife Group au anunțat că șase pinguini bătrâni au fost supuși unei operații de cataractă în urmă cu două luni și ulterior și-au revenit complet. Este vorba despre trei pinguini regali cu vârsta de 20 de ani și trei pinguini Humboldt, cu vârste cuprinse între 7 și 13 ani, care trăiesc în Jurong Bird Park din Singapore, transmite Mediafax.
„Am observat tulburarea ochilor și mișcarea lor ca și cum ar avea dificultăți în a vedea lucrurile din fața lor”, a declarat medicul veterinar Ellen Rasidi, explicând decizia de a îndepărta cataracta.
Pinguinii regali au primit implanturi de lentile personalizate, a spus Gladys Boo, un medic veterinar oftalmolog care a luat parte la operații, Intervenția reprezintă „o piatră de hotar în medicina veterinară”, a mai spus medicul. Lentilele au fost realizate la comandă în Germania, cu măsurători precise pentru a se potrivi la ochiul fiecărui pinguin. Procesul a durat două luni, a explicat Boo.
„Fiind o specie mai mare, pinguinii regali au ochii suficient de mari și de stabili pentru a ține lentilele personalizate la locul lor, așa că am decis să urmăm această procedură în premieră mondială pentru a le îmbunătăți și mai mult vederea mai presus de îndepărtarea cataractei”, a spus ea.
După operație, toți cei șase pinguini nu au avut voie să intre în apă, iar îngrijitorii grădinii zoologice le-au administrat picături pentru ochi de două ori pe zi. Îngrijitorii și veterinarii au anunțat că au observat „o creștere a capacității de reacție și a nivelului de activitate” a pinguinilor în urma operației.