bebelușul abandonat de mamă pe un câmp, dat în grija unui asistent maternal. s-au stabilit condițiile în care fetița poate fi înfiată

Bebelușul abandonat de mamă, în dimineața zilei de 7 martie, într-un șanț de la marginea satului sibian Boarta va fi externat și va intra în sistemul de protecție al DGASPC Sibiu. Fetița, în vârstă de șase săptămâni, va putea fi luată în grijă de către rude dacă acestea vor dori să o păstreze în familie. În caz contrar, micuța va fi dată spre adopție. 

bebelușul abandonat de mamă pe un câmp, dat în grija unui asistent maternal. s-au stabilit condițiile în care fetița poate fi înfiată

VEZI IMAGINI CU BEBELUȘUL ABANDONAT

Fetița de șase săptămâni abandonată de către mamă, în data de 7 martie, pe un câmp de la marginea satului sibian Boarta din comuna Șeica Mare va fi externată joi din Spitalul din Mediaș, acolo unde s-a aflat sub grija medicilor timp în care reprezentanții Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului au urmat pașii necesari în cazurile de abandon. Starea de sănătate a acesteia este bună. 

Micuța, preluată de un asistent maternal

Conform procedurilor, bebelușul va fi preluat de către un asistent maternal. „Minora va ajunge în sistemul de protecție, fiind preluată mâine (n.red.: joi) de asistentul maternal, iar în urma rezultatului evaluării cazului, în cazul în care rudele până la gradul patru nu vor să o păstreze în familie, vom demara procedura de adopție”, a declarat Bratrice Muntean, purtătorul de cuvânt al DGASPC Sibiu. 

Fetița va rămâne în grija asistentului maternal profesionist timp în care cazul va fi evaluat de DGASPC. Micuța ar putea fi crescută de rude, ori de cele din partea mamei, ori de cele din partea tatălui, dacă acestea își vor dori să o păstreze în familie. Până acum, fratele mamei, unchiul fetiței, și-a arătat intenția să o ia în grijă. În astfel de cazuri există însă mai mulți pași ce trebuie urmați. Spre exemplu, va fi analizată situația familiară pentru a stabili dacă copila va putea fi crescută în condiții optime. 

Zeci de oameni vor să o înfieze

În cazul în care, totuși, nicio rudă nu va dori să o păstreze pe micuță în familie, DGASPC Sibiu va demara procedurile de adopție. Zeci de oameni s-au arătat interesați, în urma cazului, să o ia în grijă. 

CITEȘTE ȘI: Zeci de persoane vor să adopte copilul abandonat la Boarta

Potrivit DGASPC Sibiu, persoanele care au fost condamnate definitiv pentru o infracțiune contra persoanei sau contra familiei, săvârșită cu intenție, precum și pentru infracțiunea de trafic de persoane sau trafic și consum ilicit de droguri nu pot adopta copii. Persoanele sub 18 ani, cele care suferă de boli psihice, de asemenea, nu întrunesc condițiile de adopție. Persoana al cărei copil beneficiază de o măsură de protecție specială sau care este decăzută din drepturile părintești nu poate adopta un copil.  Adoptatorul sau familia adoptatoare trebuie să îndeplinească condițiile materiale și garanțiile morale necesare creșterii, educării și dezvoltării armonioase copilului. Îndeplinirea condițiilor materiale și garanțiilor morale se atestă de către DGASPC care emite un atestat în acest sens.

Vă reamintim că, în urmă cu o săptămână, o femeie în vârstă de 22 de ani și-a abandonat bebelușul la marginea unui câmp din satul Boarta. A recurs la acest gest extrem în urma neînțelegerilor cu concubinul, care nu este tatăl fetiței. În urma celor întâmplate, femeia a purtat discuții cu poliția, dar și cu DGASPC, cărora le-a spus că nu dorește să se mai ocupe de creșterea copilei. Femeia mai are încă un copil și nici de acesta nu se ocupă ea. 

CITEȘTE ȘI: Cine este femeia care și-a abandonat bebelușul – Nicoleta mai are un copil, pe care îl crește fosta soacră 

Ultima oră

Comentariul meu

Publică