Spitalul Județean Sibiu intră în programul pentru decontarea stenturilor - Toate tipurile de dispozitive cardiace vor fi implantate gratuit

Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu a accesat programul național de dilatare percutană, prin care pacienții cu afecțiuni cardiace pot beneficia gratuit de proceduri de implant al stentului. Programul este finanțat de Casa Națională de Asigurări de Sănătate, iar suma alocată pentru trimestrul I al anului curent este de 250.000 lei.

„Demersurile pentru includerea în acest program au fost făcute la finalul anului precedent (luna decembrie) iar în luna februarie a anului curent SCJU Sibiu a fost nominalizat prin Ordinul 104 la Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, ca unitate care derulează programul menționat” transmit reprezentanții spitalului.

Laboratorul de angiografie coronariană si cateterism cardiac din cadrul spitalului oferă aceste proceduri încă din 2015, însă cheltuielile legate de materiale erau suportate integral de spital. Acum, prin accesarea programului național, se rezolvă problema finanțării și se pot beneficia un număr mai mare de pacienți. „Scopul nostru este dezvoltarea durabilă a serviciilor medicale de cardiologie intervențională, prin accesarea a cât mai multe programe naționale.

Managerul SCJU Sibiu, dr. Daniel Chelcea, a declarat că scopul lor este dezvoltarea durabilă a serviciilor medicale de cardiologie intervențională și accesarea cât mai multor programe naționale. Prin includerea în acest program, se pot asigura servicii pentru cetățenii județului, dar și pentru pacienți din județele limitrofe: Alba, Hunedoara și Vâlcea. „Ne bucurăm că am reușit să includem spitalul și în acest program, accesibilitatea pe plan local a serviciilor de implant de stent decontate de Casa de Sănătate însemnând posibilitatea de a crește numărul pacienților care beneficiază de aceste proceduri dar și o serie de facilități financiare” a declarat acesta.

Spitalul Județean Sibiu intră în programul pentru decontarea stenturilor - Toate tipurile de dispozitive cardiace vor fi implantate gratuit

Pacienții asigurați care sunt diagnosticați cu afecțiuni cardiovasculare (boala coronariană ischemică) pot beneficia de implantul gratuit de stent. Aceștia trebuie să fie evaluați inițial de un medic cardiolog și ulterior redirecționați către Laboratorul de Angiografie si Cateterism cardiac și să fie internați în cadrul secției de cardiologie ale SCJU Sibiu.

În plus, în 2022 Laboratorul de Angiografie si Cateterism cardiac al SCJU Sibiu a obținut, în completarea programului de cardiostimulatoare, programele naționale pentru defibrilatoare și resincronizatoare cardiace, astfel încât actualmente în cadrul celei mai importante unități sanitare din județ se pot implanta toate tipurile de dispozitive cardiace: stenturi, stimulatoare, defibrilatoare și resincronizatoare.

 

Ultima oră