Proiectul de lege pentru combaterea pestei porcine africane în România a primit voturi în unanimitate, în Comisia de agricultură a Camerei Deputaţilor. Sancțiunile pot ajunge și la confiscarea mașinilor cu care animalele sunt transportate ilegal.
„Transportul şi comerţul ilegal cu porcine era vectorul principal de propagare a pestei porcine africane. Sunt sancţiuni draconice până la confiscarea autovehiculului, până la confiscarea şi eutanasierea animalelor transportate ilegal”, a explicat deputatul UDMR Könczei Csaba, unul dintre iniţiatorii proiectului. Printre principalele modificări aduse de comisia de specialitate se numără eliminarea limitei numărului de porci care pot fi crescuţi într-o gospodărie, potrivit Digi24.
„Acest proiect de lege a fost depus în primăvara anului 2021, în momentul în care se pregătea o ordonanţă de urgenţă care limita numărul de porci, respectiv creşterea porcilor în gospodăriile populaţiei, în fermele familiale la 5, şi nici nu permitea valorificarea acestor porci, era numai pentru autoconsum. Noi am considerat că asta nu este bine, mai ales având în vedere că din consumul intern, 80% vine din import, deci noi am zis că acea iniţiativă a ANSVSA va extirpa în totalitate creşterea porcului în fermele mici, mijlocii, în gospodăriile populaţiei şi în fermele familiale. (…) Ieri am dat un raport favorabil pentru acea lege”, a precizat deputatul UDMR.
El a precizat că, între timp, au existat discuţii pe marginea proiectului de lege şi cu Ministerul Agriculturii, şi cu ANSVSA şi, în urmă cu două săptămâni, s-a ajuns la un acord comun privind o formă finală, care a fost votată de către deputaţii din Comisia de agricultură. „În proiectul legii, votat ieri în comisie, şi sper că intră în curând în plen, nu mai există nicio limită de creştere a numărului porcilor în orice fel de gospodărie sau în orice fel de fermă.
Există impuse nişte reguli elementare de securitate şi pentru cei mai mici fermieri, şi pentru cei mai mari, în funcţie de mărimea fermei, şi sunt nişte reglementări draconice pentru transportatorii ilegali de animale, mai ales transportatorii de porcine pe teritoriul ţării, că ei erau de fapt factorul principal de propagare a pestei porcine”, a declarat deputatul. Proiectul de lege, care a fost adoptat de Senat, urmează să fie votat într-o şedinţă ulterioară de plen, Camera Deputaţilor fiind for decizional în acest caz.