La începutul lunii martie, mesajului unui deținut politic din Sibiu a fost descoperit între zidurile Cazinoului din Constanța. Acesta era în germană și a fost scris pe o bucată de hârtie dintr-un sac și ascuns într-o cutie de chibrituri.
Primarul Municipiului Constanța, Vergil Chițac, este cel care a publicat imaginile cu mesajul sfâșietor. Iar povestea deținutului politic din Sibiu a început treptat să prindă contur.
„E luna mai 1952. Julius Márton, zidar și dulgher, rupe o bucată de hârtie dintr-un sac de ciment și cu creionul de dulgher scrie un bilet pe care-l ascunde într-o cutie de chibrituri în zidul Cazinoului la care lucrează. Este deținut politic, condamnat mai întâi la nouă, apoi la trei ani de pedeapsă, pentru trecerea frauduloasă a graniței. Nu știe când va scăpa și va putea să se întoarcă acasă, la Cisnădie, nici dacă va scăpa cu viață. Biletul lui, cuibărit în ziduri, va rămâne un semn că a trecut pe aici. Că în primăvara când împlinește 50 de ani, este încă în viață. 70 de ani mai târziu, lucrările de renovare a Cazinoului scot la iveală biletul lui Julius” scrie PRESShub.ro.
Iulius Marton a fost zidar
Iulius Marton absolvise două clase de liceu și avea serviciul militar satisfăcut. Era «apolitic» și totuși se afla în lagăr, după ce, din arestul Securității și al Tribunalului din Sibiu fusese trimis direct la Poarta Albă și nu către un penitenciar de execuție: fusese condamnat la o pedeapsă corecțională și, mai ales, avea calificare de zidar, iar capacitatea lui de muncă nu trebuia irosită într-o celulă, ci pusă în slujba regimului, ca rob al lui.
Zidarul sas din Cisnădie a fost arestat, cum spune el, în 10 ianuarie 1949, dar în actele Securității apare că privarea sa de libertate a început pe 24 ale lunii februarie”, scrie Marius Oprea, istoric, fost președinte al Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER).
Motivul condamnării sale la închisoare, conform istoricului Marius Oprea, care a consultat fișa matricolă penală a condamnatului, ar fi trecerea frauduloasă a frontierei. „Se întorsese, în sfârșit, acasă – cum, numai el și poate copiii lui știu – din Germania (era trecut de 40 de ani și puțin probabil să fi fost înrolat în unitățile germane). Poate că, fiind zidar calificat, a fost concentrat la muncă în Reich în timpul războiului, ca mulți alți compatrioți din România și la finele lui ajunsese în prizonierat.
Netrecând prin formalitățile de repatriere, ci intrând pur și simplu în țară, măcinat de dorul pentru copii și soție, a fost socotit, în paranoia Securității, mai întâi posibil spion și a primit acea pedeapsă mare, de nouă ani, încadrare care a fost ulterior înlocuită, din cauza inconsistenței probelor.
O vecină din Cisnădie își amintește de el
Din fișa matricolă penală publicată de IICCMER, Iulius locuia pe strada Stupului la numărul 15. Acolo o vecină a spus că își amintește de zidar, casa în care stă fiind construită chiar de el.
„Când s-a făcut colectivul, ne-au luat vaca și atunci ai mei au zis, hai să facem o cameră din grajd, că nu mai avem ce face cu el. Eram 13 frați și orice cămăruță ne era de folos. Acum stau eu în ea. Vecinul Iulius era foarte harnic și săritor, ne-a făcut camera asta fără bani.Așa făcea, ajuta pe toată lumea fără bani. Oriunde era chemat se ducea și lucra, dar nu lua plată. Așa erau sașii, foarte harnici și săritori. El ne învăța când eram copii să ne jucăm, să ne batem cu bulgări. Venea și ne arăta cum să facem bulgării și cum să nimerim cu ei. Eram o copilă, dar îl țin bine minte. Era înalt, avea ochii deschiși la culoare și nu era gras. Cu fetele Márton eram prietene, ne povesteam, ne jucam” a povestit Olga Borzan pentru PRESShub.ro.
Olga Borzan locuiește pe strada Stupului și s-a născut în 1949, însă spune că nu știe nimic despre deportare sau condamnare a lui Julius, vecinul său. Aceasta a povestit și despre fata cea mare a lui Iulius. „Mergea și noaptea, și croșeta la becul lunii. Hermine îi mai vindea din dantele pe la colegele de la fabrică. Dar Irene a sfârșit rău. A fost ucisă de niște nemernici.”
Informații noi despre Iulius la Biserica Evanghelică
„După anul în care s-a născut, deducem că a făcut școală înainte de Unire și atunci a învățat doar germana și maghiara, așa se explică faptul că a scris biletul în germană. O germană corectă și asta este de apreciat pentru un zidar.Probabil că limba română o învățase ca adult, dar nu prea știa să scrie românește”, este de părere Gerhild Rudolf, de la Casa Teutsch din Sibiu.
Primăria orașului nu deține date despre familia Márton, deoarece arhiva orașului a fost arsă la Revoluție. La Biserica Evanghelică se află fișa familială ținută în evidențele bisericești.
Julius Márton s-a născut la 7 mai 1902, în Wallendorf-Bistrița, și a murit la 3 octombrie 1971. S-a căsătorit la 25 de ani cu Hermine König, născută în 1908 și decedată în 1989. Au avut șase copii: Hermine, Iulius, Hilda, Irene, Gerhart și Erica. Gerhart a murit la un an de la naștere. Copiii săi au emigrat în Germania, ultima fiică a decedat în 2021.
În arhiva Casei Teutsch din Sibiu, numele lui Márton nu este pe lista deportaților din Cisnădie: „Probabil că a fost prizonier de război în lagărele din Germania, de unde o fi încercat să vină acasă și a fost prins”, crede și dr. Gerhild Rudolf, referent cultural la Casa Teutsch.
În schimb, pe listele deportărilor, apare Hermine Márton, fiica cea mare a lui Julius Márton, trimisă în lagărele de muncă forțată în URSS în 13 ianuarie 1945 și repatriată în 1946, „probabil din motive de boală”.
Povestea lui Iulius se termină la Cimitirul din Cisnădie
Iulius Márton se odihnește acum în Cimitirul din Cisnădie, alături de soția sa. „Am cunoscut-o pe soția sa, Hermine, am prins-o în viață. Era o femeie foarte cumsecade, am fost la ei în casă”, a spus Edmund Márton din Germania, nepot al lui Iulius, pentru PRESShub.ro.
În urmă cu trei ani a mai fost găsit un mesaj la Cazinoul din Constanța, refăcut în anii ’50 cu deținuți politici. Biletul era al unui grup de 15 deținuți din lagărul de la Poarta Albă, care au fost trimiși să muncească la restaurarea Cazinoului. Scrisoarea, care pare datată 31 decembrie 1951, a fost zidită în rama unei ferestre, îi consemna pe arhitectul și lucrătorii în stucaturi, cu toții deținuți. Juliu Márton apare și el, ultimul, trecut pe această listă a deținuților care au muncit la Cazinou.