O femeie a fost ținută captivă timp de patru ani într-o rulotă - Răpitorul a fost arestat
Sursă foto: Yahoo News UK

O femeie a fost ținută captivă într-o rulotă baricadată timp de patru ani în Houston. Vinovatul a fost arestat și acuzat de răpire. 

O femeie a fost ținută captivă timp de patru ani într-o rulotă - Răpitorul a fost arestat

Abraham Bravo Segura, în vârstă de 42 de ani, a fost arestat miercuri și acuzat de răpire, pentru că ar fi ținut o femeie în vârstă de 32 de ani într-un loc în care „nu era probabil să fie găsită”, potrivit plângerii, relatează Mediafax.

De asemenea, el ar fi amenințat-o cu moartea, se arată în plângere.

Se pare că femeia a reușit să ceară ajutor de la un telefon din casă când Segura era la serviciu, relatează ABC.

Polițiștii au constatat că toate ieșirile din rulotă erau încuiate, iar la ferestre erau montate gratii antiefracție. Ofițerii au încercat să taie lacătele înainte ca pompierii să folosească unelte electrice pentru a le tăia.

În timpul audierilor, Segura a încercat în mod repetat să se apere și a spus că „povestea este unilaterală”, însă a fost reținut și s-a stabilit o cauțiune de 150.000 de dolari. În cazul în care va reuși să plătească cauțiunea, va fi eliberat, dar trebuie să stea în arest la domiciliu și să nu aibă niciun contact cu femeia sau cu familia acesteia.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică