profesorul din sibiu care îi învață engleză gratis pe copiii mai săraci - bogdan mira: „scopul a fost să-i pregătim pentru viață”
Sursă foto: Europa FM

Bogdan Mira este profesor în școala din satul Slimnic, iar împreună cu  Gabriela Dima, reprezentantă a Organizației Teach for Romania, inițiatorul unui proiect care își propune să aducă oameni pregătiți și dedicați acolo unde este mai mare nevoie de ei, au acordat un interviu despre importanța implicării profesorilor în viața elevilor. Bogdan Mira a obținut anul acesta, distincția de „Profesorul Anului în Învățământul Rural” la categoria „Implicare în Comunitate”.

profesorul din sibiu care îi învață engleză gratis pe copiii mai săraci - bogdan mira: „scopul a fost să-i pregătim pentru viață”

A reușit să aducă fonduri pentru școală, a contribuit la dotarea bibliotecii, a adus o tablă start pentru copii, i-a implicat în activități de ecologizare iar pentru cei fără posibilități a organizat cursuri gratuite de limba engleză, relatează Europa FM.

Cum reușește Bogdan Mira să-i învețe pe copii limba engleză?

„Să-mi asum toate meritele pentru reușita lor nu se face. Tot proiectul a pornit din nevoia tinerilor care și-au dat seama că limba engleză le este folositoare, le deschide destul de multe oportunități. Au fost primiți în grup cei care au terminat școala și cei care au vrut să-și perfecționeze abilitățile lingvistice – cei care au dorit au putut veni.

Noi ne-am dorit să fie altfel proiectul și noi, în principiu, suntem altfel – eu, colegii mei, voluntarii – și ne-am propus să împărțim în 2 părți cursul ăsta: aspectul teoretic și partea practică. Aici a fost balamucul pentru că pentru fiecare temă aleasă a trebuit să avem și activitate practică”, a povestit Bogdan Mira la Europa FM.

Bogdan Mira: Am fost în vizită la muzeu, am folosit un magazin din sat și marfa acestuia pentru a cumpăra în limba engleză, am simulat un interviu de angajare în engleză și o vizită la restaurant

„Am fost în vizită la muzeu, i-am învățat cum să cumpere în engleză – un domn din sat ne-a lăsat să-i folosim magazinul și marfa să ne jucăm. Am avut inclusiv interviuri de angajare unde am chemat doi tineri din Ucraina. Vizita la medic, unde am chemat pe cineva specializat și noi ne-am pus halatele… ne-am și jucat. Cam asta a fost partea puțin altfel. Scopul a fost să-i pregătim pentru viață”, a mai povestit Bogdan Mira la Europa FM.

Bogdan Mira, despre fondurile pentru activități: „Banii i-am primit înscriind o cauză la Maratonul Internațional de la Sibiu”

„Partea de Duolingo era monitorizată de colegul Mihai, iar la finalul cursului am avut un clasament și primele 3 locuri au primit și premii. Nimic din ce am făcut teoretic nu a fost pe gratis, dar banii i-am primit înscriind o cauză la Maratonul Internațional de la Sibiu. Încă o activitate: întâlnirea la restaurant – am discutat cum ne comportăm, cum ne comandăm, iar premierea cursanților s-a făcut la restaurant unde au comandat în limba engleză”, a spus Bogdan Mira.

Ce îl motivează pe Bogdan Mira să facă toate aceste activități?

„O să fac o mică glumă: inconștiența. Când începi așa ceva ești puțin inconștient. Motorul nu-i nimic altceva decât colectivul de copii pe care-i ai în jurul tău. Ceea ce-ți dă într-adevăr putere este să vezi copiii pe care i-ai avut în școală și acum vin și lucrează cot la cot cu tine în aceeași direcție”, a explicat Bogdan Mira la Europa FM.

Gabriela Dima: „Generația nouă își dorește un job în care să aibă impact și sens”

Întrebată cum găsește oameni precum Bogdan Mira, Gabriela Dima a spus că: „Suntem într-un moment extrem de propice pentru asta. Studiile de la Ministerul Muncii spun că peste 30% dintre cadrele didactice din sistem vor ieși la pensie. Generația nouă își dorește un job în care să aibă impact și sens. Până clipim de două ori, poate fi în școli implicându-se dincolo de sala de clase”.

„Pe Bogdan l-am descoperit la Gala Profesorul Anului din mediul rural. Acești oameni nu se propun ei pentru această categorie, ci sunt nominalizați de elevi, părinți…”, a mai explicat Gabriela Dima.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică