Pregătește-te pentru un weekend plin de muzică la Concursul Național de Pian din Sibiu - INTRARE GRATUITĂ

În perioada 10-12 martie 2023 va avea loc cea de-a XI-a ediție a Concursului Național de Pian „Prieteni ai Muzicii – Pro Piano România”, Sibiu 2023. Evenimentul va fi găzduit de Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu, în Sala festivă (Corp A, etaj 2), iar intrarea va fi liberă pe toată durata concursului.

Inițiatorii acestui concurs, profesoara de pian Enikő-Maria ORTH, distinsă cu Medalia „Meritul pentru Învățământ clasa I-a”, și arhitectul Mircea ȚIBULEAC, au creat o competiție destinată copiilor și tinerilor cu vârsta cuprinsă între 5 și 18 ani. Concursul este împărțit în 3 secțiuni: A – pentru tineri care studiază pianul ca instrument principal în școli și licee de muzică, B – pentru tineri care studiază pianul fie ca instrument opțional, fie la Palatele Copiilor, Case de Cultură sau în sistem particular, și C – pentru ansamblu la 4 mâini (pe un pian).

Scopul acestui concurs este de a încuraja învățarea unui instrument muzical, luând în considerare faptul că muzica contribuie la dezvoltarea capacităților mentale ale copiilor și tinerilor, de a crea un cadru organizat de manifestare artistică și muzicală în care tinerii își pot prezenta și compara calitățile tehnico-interpretative învățate și de a oferi o alternativă constructivă de petrecere a timpului liber și o posibilitate de direcționare optimă a atenției și a potențialului de manifestări multiple ale copiilor.

În cadrul concursului, se vor acorda diplome pentru premiile I, II, III și mențiuni din partea Fundației Pro Piano România, premii speciale din partea Clubului Rotary Sibiu și Marele Premiu „Premiul Președintelui UAR” înmânat de arhitectul Mircea Țibuleac din partea Sucursalei Județene Sibiu a Uniunii Arhitecților din România.

Gala festivă va avea loc duminică, 12 martie, ora 11:00, unde vor fi anunțați câștigătorii competiției și se vor acorda premiile. Concursul Național de Pian „Prieteni ai Muzicii – Pro Piano România” este organizat de Fundația Culturală „Pro Piano – România”, Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu și Sucursala Județeană Sibiu a Uniunii Arhitecților din România (UAR), în parteneriat cu Clubul Rotary Sibiu.

Despre Fundaţia Culturală „PRO PIANO-ROMÂNIA” 

Fundaţia Culturală „PRO PIANO-ROMÂNIA” a fost înfiinţată în anul 1996, în Bucureşti.  Din anul 2004 are Statutul de Utilitate Publică. Preşedintele ei este Stela Avesalon, profesoară de pian gradul I, cu Gradaţie de Merit și Diplomă de Excelență conferit de Ministerul Invațământului, pentru întreaga activitate.

Potrivit statutului său, fundaţia are ca scop principal depistarea, educarea, selecționarea şi subvenţionarea elitei artistice, culturale, muzicale, prin şcolarizarea în învăţământ autorizat a persoanelor fizice de orice vârstă, precum şi prin sprijinirea şi promovarea tinerilor supradotaţi, a talentelor reprezentative pentru muzica vocală şi instrumentală laică şi religioasă, pe plan naţional şi internaţional.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică