Zeci de persoane vor să adopte bebelușul abandonat în șanț la Boarta - DGASPC: „Prioritate au rudele”

Zeci de persoane s-au arătat interesate să o adopte pe fetița în vârstă de cinci săptămâni abandonată, marți dimineață, într-un șanț de la marginea satului Boarta din comuna Șeica Mare. Două familii au luat legătura și cu Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Sibiu pentru a cere informații despre proces. Potrivit reprezentanților instituției, în astfel de cazuri, prioritate au rudele copilei. 

VEZI AICI IMAGINI CU BEBELUȘUL ABANDONAT

O fetiță în vârstă de cinci săptămâni a fost găsită, marți dimineața, de către angajații primăriei Șeica Mare, într-un șanț de la marginea satului sibian Boarta. Micuța fusese abandonată de mama ei, o femeie în vârstă de 22 de ani. Cazul tulburător a șocat comunitatea, iar în urma acestui eveniment, zeci de oameni s-au arătat interesați să o adopte pe fetiță. Mama acesteia le-a spus polițiștilor, dar și reprezentanților DGASPC, că nu își mai dorește să se ocupe de creșterea și îngrijirea ei. 

Oamenii vor să o adopte pe copila abandonată 

Mai multe persoane au cerut informații despre copila abandonată, pe adresa redacției Ora de Sibiu, spunând că își doresc să înceapă demersurile pentru a o adopta. „Mamă este cea care te crește! Sunt atâtea cupluri tinere care nu pot avea copii. Dumnezeu să îi dăruiască o familie ca să o adopte”, a scris o sibiancă. Imediat, au apărut alte mesaje. „Aș vrea să iau eu bebelușul. Vreau să îl cresc”, a scris Larisa D. „Vă rog din suflet, vreau să o adopt”, a scris și Monel N. „Mă numesc Sergiu. Am deja un bebe și dacă este posibil vrem să adoptăm noi bebelușul. Nu judecăm părinții, ba din contră, îi vom încuraja și le vom da voie să fie lângă el când își doresc”, a mai scris o altă persoană. 

Cererile au fost făcute și către DGASPC. Potrivit reprezentanților instituției, micuța nu poate fi adoptată în acest moment, deoarece se află în continuare în spital și primește îngrijiri, fiind sub observația medicilor. De asemenea, fratele femeii și-a arătat intenția să o crească pe copilă. 

„Am primit două e-mailuri de la persoane interesate să o adopte pe fetița în cauză. Colegii le-au explicat persoanelor respective că minora se află încă în spital. Odată ajunsă în sistem, prioritate va avea familia, până la rudele de gradul patru. Dacă acestea renunță, atunci va exista posibilitatea să fie adoptată. Fratele femeii care și-a abandonat copilul dorește să o ia pe fetiță la ei, dar și în acest caz trebuie analizate condițiile locative, fiind luate în calcul multe criterii”, a precizat, pentru Ora de Sibiu, Beatrice Muntean, purtătorul de cuvânt al DGASPC Sibiu. 

Vă reamintim că în acest caz, polițiștii s-au sesizat din oficiu și au demarat o anchetă penală care vizează săvârșirea infracțiunilor de abandon de familie și rele tratamente aplicate minorului.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică