Trei bărbați au furat bani și bijuterii dintr-o casă din Coveș – Prejudiciu de aproape 11.000 lei
FOTO arhivă

Trei bărbați din Agnita au mers la furat în Coveș. Indivizii au intrat într-o casă și au furat bani și bijuterii din aur. Prejudiciul creat se ridică la aproape 11.000 de lei. Oamenii legii i-au depistat și i-au reținut.   

„La data de 7 martie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Orașului Agnita au reținut 3 bărbați, în vârstă de 22, 27, respectiv 35 de ani, domiciliați în orașul Agnita, cercetați penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat”, spune Elena Welter, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

Cei trei sunt bănuiți că, în seara zilei de 26 februarie, ar fi pătruns într-o locuință de pe raza satului Coveș, de unde ar fi sustras suma de 10.800 de lei și bijuterii din aur în cantitate de 60 de grame.

Față de cele trei persoane s-a luat măsura reținerii pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, urmând a fi prezentate unității de parchet competente în vederea aplicării unei măsuri preventive. Cercetările sunt continuate la nivelul Poliției Orașului Agnita, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Agnita.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică