S-au pus în vânzare biletele pentru FC Hermannstadt - FCU Craiova. Prețuri de la 20 de lei

Clubul FC Hermannstadt a pus marți la vânzare, online, biletele pentru meciul de duminică, 12 martie, ora 21.00, cu FCU Craiova. În funcție de sectorul din incinta Stadionului Municipal, tichetele de acces au următorul preț: 20 lei – peluză, 40 lei – tribuna II, 50 lei – tribuna I și 500 lei – loje.

Pentru persoanele cu dizabilități care au depus deja documentele, este suficient să reconfirme prezența la meci pe adresa de e-mail ticketing@fchermannstadt.ro. Copiii sub 6 ani au intrarea gratuită, dar nu au un loc alocat, astfel  că este recomandat ca ei să stea în brațele părinților sau însoțitorului.

La casele de bilete vor fi puse de vineri în vânzare bilete pentru elevi și studenți, cu reducere de 50% în sectoarele D2, D3, D4, în zona de sus a Stadionului Municipal Sibiu. Astfel, la casa de bilete vor fi disponibile bilete pentru elevi și studenți, care se vor elibera în baza carnetului de elev sau student vizat pe anul în curs. Adulții care însoțesc minorii pot achiziționa bilete la prețul de 20 lei lângă minorul însoțit. Biletul va fi verificat/ confruntat cu documentele în baza cărora au fost achiziționate la punctele de acces (D2, D3/D4).

Program casa de bilete:

Vineri, 10.03.2023, între orele 10:30 – 18:30

Sâmbătă, 11.03.2023, între orele 10:00 – 18:30

Victoria echipei lui Marius Măldărășanu în ultima etapă, 1-0 în deplasare cu Rapid București poate fi declicul atât de așteptat de către fanii echipei sibiene. Oficialii clubului așteaptă ca duminică, noua arenă din Sibiu să fie plină și fanii să ducă Hermannstadt spre primul succes pe teren propriu din acest an.

Ca gazdă, Hermannstadt nu strălucește, adunând în acest sezon doar 18 puncte din totalul de 38 strânse strict pe teren.  Ultima victorie pe arena de cinci stele din Sibiu datează din 10 decembrie 2022, acel fabulos 4-0 cu Farul.

 

Ultima oră