Născută și crescută într-o familie pasionata de călărie, Adelina Paralescu duce mai departe moștenirea familiei Bucur, dar într-o formă total inedită: hipoterapia.
Sibianul Ionel Bucur este unul dintre cei mai galonați sportivi la echitație din țară, cu peste 80 de titluri naționale la activ. Fiica sa, Adelina a concurat alături de tatăl său, dar de șapte ani a dezvoltat la Sibiu hipoterapia. Astfel, prin ședințe de călărie la Baza Hipică din Sibiu, copiii cu deficit de atenție, hiperactivitate, dar si cei cu tulburări de spectru autist, primesc ajutor. Pe parcursul hipoterapiei, calul reprezintă un instrument terapeutic.
Adelina s-a pregătit patru ani pentru un job în domeniul economic, dar viața i-a rezervat altă cale, alături de copilași cu nevoi speciale. ”După încheierea liceului, am urmat Facultatea de Științe Economice, iar după ce am dus la bun sfârșit cei 4 ani, am realizat că nu era ceea ce îmi plăcea să fac și că îmi doresc să fiu mai mult în jurul cailor. Dar, în același timp îmi plăcea foarte mult să lucrez cu oamenii, îmi făcea plăcere să îi ascult, să le fiu alături, să empatizez cu ei și așa am luat decizia să urmez și Facultatea de Psihologie din Sibiu. După ce am terminat facultatea, am fost contactată de fondatorii Asociației Dorință Ajutor Recuperare din Sibiu, care m-au întrebat dacă aș putea să încep o colaborare cu copii cu deficiențe din cadrul asociației” a povestit sibianca.
Cu copiii speciali, a fost însă o simbioză perfectă și Adelina a realizat că și-a găsit pasiunea și drumul în viață, alături de proiectul propus de Asociația D.A.R. ”Să fiu sinceră, la început mi-a fost teamă, nu mai lucrasem niciodată cu copii speciali, nu știam cum va fi, dacă știu cum să mă comport, dacă va fi ușor să aplic ce învățasem teoretic în facultate și la cursurile făcute special pentru “Terapia cu animale, Hipoterapia”, însă, spre marea mea surprindere, prima întâlnire și primul contact cu ei a fost de neuitat. Ei, la primul contact cu calul au fost puțin timorați dar după ce au cunoscut calul și cu răbdare, au fost atât de încântați, râdeau, făceau într-adevăr mișcări și zgomote necontrolate de fericire. Nu pot să spun în cuvinte ce anume le transmitea calul, din momentul în care erau în șa și începea să meargă. Din acea zi, am realizat că vreau să fac asta în continuare și spre mirarea mea, nu am lucrat reținută sau cu milă, nu, am lucrat cu sufletul deschis și de parcă făceam asta de mult, a fost o conexiune și m-am încărcat cu o energie bună și așa au trecut 6 ani de când colaborăm. Încă mai colaborez cu Asociația D.A.R., suntem ca o familie, văd de la an la an cum cresc copilașii, cum evoluează, cum se transformă din copii în adolescenți și îmi sunt foarte dragi, fiecare în parte. Abia aștept ca din aprilie să reluăm activitatea!” spune terapeutul de la Baza Hipică din Sibiu.
”Mă simt împlinită lucrând cu acești copii speciali”
Adelina lucrează câte trei zile pe săptămână, cu șase copii zilnic și se simte împlinită când vede bucuria din ochii micuților. ”Lucrăm primăvara, vara și toamna, cu pauză în anotimpul de iarnă. deoarece este un pic mai greu de lucrat cu ei în frig. Programul nostru este de 3 zile pe săptămâna câte 3 ore pe zi, cu câte 6 copii pe zi. Copiii suferă de tulburări de spectru autist, sindrom down, tetrapareză spastică, paralizii cerebrale, tulburări de comportament ADHD, etc. Mă simt împlinită lucrând cu acești copii speciali, te învață ce înseamnă răbdarea, bunătatea, tandrețea și bucuria din ochii lor nu o poți compara cu nimic altceva, e ceva special. Momentul în care am fost cea mai mândră că lucrez cu ei a fost atunci când băiețelul meu cel mare de 4 ani atunci, s-a jucat și socializat cu copilașii atât de deschis, fără să judece, fără să se uite într-un fel anume, iar replica lui când vede un copilaș cu deficiențe este ”Mama, de ce nu îi spui băiatului că tu lucrezi cu caii și că vindeci copiii cu probleme” trebuie să recunosc că mi-a crescut inima în piept de bucurie și mândrie”.
”Voi reveni la concursuri cu ambiție”
După ce cu ani în urmă concura alături de tatăl și fratele său, Adelina Paralescu este acum focusată pe hipoterapie și creșterea celor doi copii ai săi. Însă, pe viitor, se gândește să revină în competiții. ”Sincer nu cred că pot spune cum mă simt mai împlinită, concurând sau lucrând cu copilașii cu deficiențe, este total altceva. O parte este jobul meu pe care îl fac cu mare plăcere, iar cealaltă parte este momentul de plăcere, momentul de încărcare psihică și detașare de tot. Din păcate, pe plan sportiv și competițional, am lăsat-o mai ușor, pentru a-mi crește cei doi copilași, dar aș zice și din fericire pe plan personal. Îmi este tare dor să revin și o voi face cu ambiție și dorința de a fi din ce în ce mai bună”.
Beneficii multiple pentru copiii speciali
Terapeutul explică că hipismul aduce multe bucurie copiilor, iar asta duce la o motivație puternică a lor. ”Alături de cai, copiii pot trăi și descoperi acceptare, înțelegere, un atașament fără condiții. Caii nu au nicio așteptare de la noi și de asemenea nu ne scot în evidență punctele slabe și defectele noastre. Alături de ei, mai putem simți sentimentul de a fi important, de a fi responsabil și sentimentul îngrijirii. Poți să îi iubești fără a trăi cu frica că vei fi dezamăgit, față de ei poți să îți exprimi gândurile și sentimentele, fără a-ți fi frică că vei fi judecat. Momentele petrecute cu ei aduc fericire, dăruire, veselie și iubire. Toate aceste aspecte pozitive ajută și sunt o motivație puternică pentru persoanele cu dizabilități și handicap”.
Beneficiile ședințelor de hipoterapie sunt multiple pentru copiii speciali și sunt explicate pe îndelete de Adelina Paralescu. ”Unele din beneficiile fizice ale hipoterapiei sunt: controlul respirator, îmbunătățirea abilităților motorii brute, simetrie posturală îmbunătățită, controlul extremităților, reducerea tonusului muscular anormal, rezistenta nucleului bazinului, îmbunătățirea echilibrului și a forței, creșterea rezistenței, etc. Beneficii cognitive ar fi: răspunsuri tactile, coordonare vizuală, coordonare senzorială, atenția sporită, capacitatea de exprimare a gândurilor și nevoilor este îmbunătățită, timpul în care răspund este îmbunătățit, etc. Ca și beneficii psihologice ar fi: stima de sine vizibil îmbunătățită, entuziasmul sporit, socializează mai ușor, etc. Hipoterapia are un real succes pentru persoanele care suferă de: sindromul Down, dizabilități cognitive, leziuni ale creierului și a coloanei vertebrale, întârzieri de dezvoltare, autism, tulburări genetice, depresie și multe altele” a precizat fiica lui Ionel Bucur.
”De la început, fac echipă cu un singur cal”
Pentru ședințele cu copiii speciali, Adelina folosește un singur cal, cel care îndeplinește criteriile pentru a o ajuta la succes. ”Terapeutul este responsabil în a alege calul potrivit. Un terapeut nu poate oferi o terapie de calitate fără calul potrivit. Ca și temperament, calul ar trebui să fie blând, calm, un cal minunat cu care să poți lucra, însă nu trebuie să fie puturos, el trebuie să aibă impulsia, adică dorința de a se mișca înainte. Calul trebuie obișnuit cu diferite sunete, obiecte, culori, mișcări, el trebuie să rămână calm și echilibrat în orice condiție. Calul se alege și în funcție de conformație, mersuri, sex, echilibru. Eu, momentan lucrez cu un singur cal, cu care fac echipă de la început până în prezent”. În țară sunt tot mai multe centre de hipoterapie, în Constanța, București, Cluj sau Alba Iulia.
Apropiere între copil și cal
Cum decurge o ședință de terapie? Totul începe cu o programare, iar apoi focusul este pe apropierea dintre cal și copil, pentru ca ulterior să se ajungă la diverse exerciții. ”Părinții care își doresc să aducă copilașul la terapie trebuie să sune, vorbim în prealabil toate detaliile necesare și apoi se face o programare. Părinții mă pot contacta telefonic sau email sau personal, la baza hipică. Ședințele de terapie se desfășoară după o serie de reguli care implică, în prima etapă, acomodarea pacienților cu caii și invers. Cei doi trebuie să se apropie, iar pacientul este ajutat să cunoască schema corporală a animalului. Ședința propriu-zisă începe după ce pacientul este pe cal, întotdeauna cu echipament de protecție specific acestei activități. Terapeutul, însoțit de cel care conduce calul și stabilește un mers la pas al animalului, alternează secvențe de terapie ce se adresează antrenării musculaturii, stimulării atenției, menținerii concentrării, coordonării ochi-mână, interacțiunii sociale, dezvoltării capacității decizionale, orientării spațiale, dezvoltării abilităților de limbaj” a explicat terapeutul Adelina Paralescu.
”Orice copil înțelege și percepe mult mai ușor limbajul nonverbal”
La o ședință de hipoterapie, Adelina este ajutată de echipa sa, incluzând aici și calul. Copiii nu percep ședințele ca o terapie, ci ca simple ore de echitație, fapt care ajută mult apropierea de terapeut. Când cineva pune bucăți de suflet în ceea ce face, lucrurile devin minunate, iar Adelina reușește printr-o magie a empatiei să ajungă la sufletul celor mici.
”Echipa terapeutică este formată din conducătorul calului, voluntar, terapeutul și coterapeutul (coterapeutul nu trebuie să aibă neapărat o specializare și nici voluntarul, însă au grijă de siguranța copilului și au contact fizic cu copilul – țin copilul și respectă condițiile necesare). Terapeutul poate în felul acesta să păstreze contactul vizual cu copilul și să îndeplinească obiectivele terapeutice. Un alt rol extrem de important al calului este ca e membru al echipei, pe lângă instrument efectiv. Această legătură între copil și cal reușește să dea naștere unei puternice motivații de a participa la terapie. Orice copil, indiferent de dizabilitate înțelege și percepe mult mai ușor limbajul nonverbal – ceea ce face în totalitate calul. Copiii sunt extrem de atrași de animale, deși unii au o anumită teamă legată de cai la început, dar se desensibilizează ulterior. Din păcate, copiii cu dizabilități, la noi în țară, sunt foarte puțin integrați – nu fac sporturi, ei fac doar terapii. În momentul în care vin la cai, copiii nu percep acest lucru ca fiind o terapie, ci un sport – călărie – deci le crește motivația și stima de sine extraordinar de mult. Majoritatea copiilor cer să vină la cai, la aer liber. Noi nu cerem copilului să facă ceva pentru noi, ca terapeuți, ci cumva prin vocea calului „dă-i comandă calului să plece în locul acela/ du calul acolo etc.” Totul devine mult mai simplu, în acest mod.
Deși în alte împrejurări au tendința de a fugi, copiii speciali sunt fermecați de cai, iar contactul cu terapeutul este mai ușor de realizat. ”Copiii cu dizabilități, indiferent de dizabilitate, nu percep tot ceea ce este în jurul lor, ei se uită mai mult în jos, încearcă să creeze un mediu de siguranță, un spațiu al lor, motiv pentru care contactul cu lumea din jur este mult mai dificil de realizat. De asemenea, au tendința de a se ascunde sau de a fugi și este mult mai dificil să realizeze anumite sarcini. În momentul în care sunt puși pe cai, însă, copiii au o reacție diferită, nu pot pleca, văd ceva ce nu au mai văzut până atunci, moment în care așteaptă un semn, un contact, astfel se realizează mult mai bine contactul între copil și terapeut”.
Dintre cele mai importante rezultate ale Adelinei Paralescu (Bucur): campioană și vicecampioană națională la amatori 2 (2016), campioană națională la amatori 2 (2015), vicecampioană națională la amatori 2 (2014), campioană națională amatori 2 (2012, 2013), vicecampioană națională amatori 1 (2011), vicecampioană balcanică la dresaj juniori (2011- 2007) și campioană națională la dresaj juniori (2006).
