„Zburătorii” din Sibiu se pregătesc pentru o nouă competiție - Începe a doua etapă a „Cupei României la baschet în scaun rulant”

Zburătorii în scaun rulant de la Sibiu se pregătesc pentru o nouă competiție de baschet. A doua etapă a „Cupei României la baschet în scaun rulant” va avea loc în luna martie. 

După un prim proiect finanțat prin „În Stare de Bine”, Clubul Sportiv Comunitar Sibiu continuă eforturile începute încă din anul 2018 în lucrul cu persoanele cu dizabilități, în cadrul proiectului „Integrarea în societate a persoanelor cu dizabilități motrice prin activități sportive – Cupa României la baschet în scaun rulant”, o competiție națională care aduce împreună practicanții de baschet în scaun rulant din patru orașe din România.

„Zburătorii” din Sibiu se pregătesc pentru o nouă competiție - Începe a doua etapă a „Cupei României la baschet în scaun rulant”

Prin intermediul proiectului, Clubul Sportiv Comunitar Sibiu sprijină, timp de 7 luni, 28 de persoane cu dizabilități care trăiesc în Sibiu, Cluj, Brașov și Argeș, prin implicarea în antrenamente săptămânale de baschet în scaun rulant. La finalul proiectului, participanții au ocazia să participe la un eveniment sportiv național, Cupa României la baschet în scaun rulant, desfășurat în 2 turnee organizate în decembrie 2022 și martie 2023. 

„Primul turneu a avut loc în perioada 9-11 decembrie 2022 la Sala Transilvania din Sibiu. Toți sportivii în scaun rulant se pregătesc acum pentru turneul al doilea, programat în perioada 24-26 martie și se antrenează constant pentru a-și depăși limitele cu fiecare minge aruncată spre coșul de baschet. Zburătorii din Sibiu de la Clubul Sportiv Comunitar Sibiu se întâlnesc la Sala Transilvania unde își desfășoară săptămânal pregătirile sub îndrumarea antrenorului Daniel Troancă” au transmis organizatorii.  

Citește și: Fără limite – Baschetbaliștii sibieni în scaun rulant au făcut spectacol la Sala Transilvania

„Zburătorii” din Sibiu se pregătesc pentru o nouă competiție - Începe a doua etapă a „Cupei României la baschet în scaun rulant”

Proiectul Integrarea în societate a persoanelor cu dizabilități motrice prin activități sportive – Cupa României la baschet în scaun rulant este derulat de Clubul Sportiv Comunitar Sibiu și finanțat prin programul „În stare de bine”, susținut de Kaufland România și implementat de Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile. 

„Se spune că voința învinge neputința, iar aceste cuvinte se aplică perfect Zburătorilor, care se dedică întru totul pasiunii lor pentru baschet și ne demonstrează în fiecare zi că, dacă ai o atitudine pozitivă și îmbrățișezi fiecare obstacol și întorsătură de situație, când te uiți în urmă, vei fi surprins cât de departe ai ajuns. Mai mult decât un exercițiu fizic, baschetul în scaun rulant este pentru Zburători un mod de viață, un exercițiu de curaj, spirit de echipă, voință, pasiune, determinare, depășire a limitărilor și chiar o lecție de dragoste pentru viață” au mai spus organizatorii. 

 

Ultima oră