Titi Aur oprit de poliție într-un sens giratoriu din Sibiu - “Erau patru sensuri unul după altul cu stiluri diferite de semnalizare”
Sursă foto: Sport Total FM

Titi Aur a vorbit despre problemele infrastructurii rutiere din România, acesta amintit despre o situație când a fost oprit de poliție la un sens giratoriu din Sibiu. 

Titi Aur oprit de poliție într-un sens giratoriu din Sibiu - “Erau patru sensuri unul după altul cu stiluri diferite de semnalizare”

„Cu siguranţă, în România putem vorbi despre o lipsă de infrastructură. Infrastructura rutieră. Cu siguranţă că drumurile nu sunt suficiente. Nu avem autostrăzi suficiente şi nici cum ar trebui să fie. Doar că noi nu avem dreptul moral, fiecare dintre noi, să ne asumăm nişte riscuri pe motivul că nu avem infrastructură. După ce că nu avem infrastructură, mai facem şi noi nebunii pe şosea? Important e să facem în aşa fel încât să nu facem accident”, a declarat Titi Aur la DC Conducem, citat de DC News.

Cele două probleme ale infrastructurii din România

„Dacă ne referim strict la infrastructură, atunci ea are două probleme. Pe de o parte, că nu e suficientă. Sunt mai puţine autostrăzi, mai puţine şosele late, etc.

A doua problemă, şi cea mai mare, este că acea infrastructură existentă nu este gestionată unitar şi corect. Ce înseamnă corect şi ce înseamnă unitar? Nu sunt exploatate corect sau eficient zonele pe care le avem. Avem benzi făcute anapoda, zone care nu sunt utilizate, zone care sunt excesiv utilizate.

Apoi, şoselele nu sunt unitar semnalizate. Cei din Ilfov fac un fel de semnalizare, cei din Călăraşi alt fel, cei din Maramureş alt fel şi tot aşa. Fiecare judeţ sau chiar în interiorul aceluiaşi oraş, are metode diferite de semnalizare.

Exemplul concret este oraşul Sibiu. Cunosc oraşul foarte bine, am participat la raliuri acolo. Am ajuns în sensul giratoriu mare din centrul Sibiului unde sunt hotelurile şi m-am încadrat greşit. Am vrut să merg înainte şi m-am încadrat unde era obligatoriu la dreapta. M-a oprit poliţistul, s-a uitat la mine, şi a şi remarcat ‘chiar dumneavoastră să greşiţi?’. Da, am greşit şi mi-am asumat. Dar nu am avut răbdare să îmi asum doar greşeala. Am vrut să văd dacă am fost eu neatent sau era o problemă.

M-am întors şi m-am apropiat din nou de sensul giratoriu. Conform informaţiilor de preselecţie, eu mă încadrasem corect. Doar că am ajuns în sensul giratoriu, unde voiam să merg înainte, şi acolo într-adevăr eram greşit. Dar conform presemnalizărilor anterioare, eram încadrat corect. Era un paradox. În fine, am mers mai departe. Când am ajuns la sensul giratoriu de la aeroport, mergând spre Sebeş, am spus că mi-am învăţat lecţia dinainte. Acolo, m-am trezit că trebuia să fiu pe partea dreaptă, nu pe banda din stânga, aşa că am făcut din nou sensul giratoriu.

În Sibiu, patru sensuri giratorii unul după altul aveau stiluri diferite de semnalizare. Ceea ce înseamnă că localnicul ştie, dar unul care trece pe acolo, chiar cu multă experienţă, nu reuşeşte să depisteze regula după care să se ghideze. Şi asta e în multe locuri din ţară. Pentru că nu avem o regulă unitară de preselecţie la nivel naţional, să arate toate semnalizările la fel!”, a mai spus Titi Aur.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică