drogat cu metamfetamină, prins la volan pe dn1 la arpașu de jos
FOTO: arhivă

Un sibian în vârstă de 26 de ani s-a urcat drogat la volan și, pe raza localității Arpașu de Jos, a dat nas în nas cu un echipaj de poliție. Oamenii legii l-au testat cu aparatul Drugtest, iar rezultatul a fost pozitiv la metamfetamină. 

drogat cu metamfetamină, prins la volan pe dn1 la arpașu de jos

„La data de 5 martie, în jurul orei 12,30, pe raza localității Arpașu de Jos, polițiștii Secției de Poliție Rurală Porumbacu de Jos au oprit pentru control un autoturism condus pe DN 1 de către un localnic în vârstă de 26 de ani”, spune Elena Welter, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

Testarea șoferului cu aparatul Drugtest a indicat un rezultat pozitiv la metamfetamină, bărbatul fiind însoțit la o unitate medicală unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii prezenței substanței psihoactive în organism.

Ulterior, la nivelul secției de poliție rurală, s-a deschis un dosar de cercetare penală care vizează săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența substanțelor psihoactive.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică