Antrenorul Șelimbărului, Claudiu Niculescu este supărat pe defensivă: ”Primim două goluri cu capul, deși avem echipă cu talie”

După înfrângerea suferită sâmbătă, pe Stadionul Municipal din Sibiu, 1-2 cu Dinamo, în etapa 18 din Liga a II-a, antrenorul echipei CSC 1599 Șelimbăr, Claudiu Niculescu este supărat pe erorile din defensivă. Deși a fost neînvinsă în amicalele disputate în iarnă, echipa sa a pierdut primele două jocuri oficiale din acest an, 1-4 în deplasare cu Iași și 1-2 la Sibiu, cu Dinamo.

”Sunt supărat că facem în continuare cadouri adversarilor. Am primit două goluri cu capul, din centrul careului, unul în prima repriză, al doilea în partea secundă, deși avem o echipă cu talie. Sunt supărat pe acest aspect, dar trebuie să ridicăm privirea din pământ și să mergem mai departe. E dureros, nu am început deloc bine anul acesta, dar trebuie să ne revenim psihic, să mergem să câștigăm etapa viitoare, cu Unirea Constanța, nu ne va aștepta un meci foarte ușor. Contează că nu am luat nici măcar un punct, un punct ne-ar fi ajutat. Felicit Dinamo, a luptat și a făcut mai puțin greșeli decât am făcut noi” a spus Claudiu Niculescu.

În septembrie 2018, tehnicianul a fost numit pe banca lui Dinamo, dar a fost demis după doar trei jocuri.
În acest sezon, Șelimbărul are doar două victorii acasă, obținute în august 2022, dar și șase egaluri, toate bifate la Rm. Vâlcea. Mai mult, echipa sibiană are doar un singur gol marcat în acest sezon în prima repriză, celelalte 14 reușite venind în repriza secundă. Astfel, ”călăreții roșii” au ajuns pe locul 14 în clasament și se pregătesc de duelurile din play-out.

 

Ultima oră