Ivancea, despre cazurile copiilor care fug de acasă - „Pleacă voluntar, unii și de 20 de ori pe an. Provin din familii dezorganizate”
foto: arhivă

Șeful Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Sibiu a vorbit, miercuri, în cadrul unei conferințe de presă organizată la sediul instituției, despre implementarea unei legi a dispariției, dar și despre răpiri, în contextul numeroaselor cazuri din ultimii ani când mai mulți minori au fugit de acasă. Potrivit acestuia, în cele mai multe cazuri, copiii pleacă voluntar de la domiciliu și nu doar o dată. Acesta lucru se întâmplă, îndeosebi, din cauza mediilor din care provin și a diferitelor situații din familie. 

IPJ Sibiu a emis, anul trecut, o alertă de răpire copil. O fată de 13 ani fusese luată cu forța din curtea casei. La o zi distanță, ea era găsită de oamenii legii. Câteva luni mai târziu, fata a plecat de la domiciliu fără să mai dea vreun semn părinților. S-a dovedit că a fugit cu iubitul ei și, potrivit acesteia, a luat decizia din cauza neînțelegerilor cu familia.

CITEȘTE ȘI: Adolescenta răpită anul trecut și dată dispărută din nou în toamnă nu vrea să se întoarcă acasă – „Părinții vor să mă vândă”

Anul acesta, polițiștii au emis o nouă alertă de răpire copil. O adolescentă din Tălmaciu fusese luată cu forța, în toiul nopții, din casă. Răpirea fusese orchestrată de iubitul ei și de mama acestuia, fiindcă părinții fetei nu îi lăsau să fie împreună.

CITEȘTE ȘI: Poveste de dragoste încâlcită – Cum au orchestrat iubitul și părinții răpirea fetei din Tălmaciu – Au plătit patru indivizi care să o ia cu forța

Răpirile nu sunt un „fenomen” în județ, consideră șeful IPJ Sibiu, Tiberiu Ivancea. În ambele cazuri din ultima perioadă s-a dovedit că, de fapt, persoanele luate cu forța voiau să plece de acasă. „Nu poți spune că este o cazuistică. S-au întâmplat, într-adevăr, câteva (n.red.: răpiri) în ultimii doi ani. Și știți foarte bine cu toții despre ce este vorba și nu aș vrea să reiau. Am declanșat acel mecanism de alertă răpire copil, tocmai fiindcă au fost în niște situații mai ciudate, care chiar indicau că ar fi vorba despre o răpire, deși poate dedesubturile erau aceleași ca și în alte cazuri de plecare voluntară în cadrul acelei comunități”, a spus Tiberiu Ivancea, șeful IPJ Sibiu.

Cazuri de plecări voluntare de la domiciliu au loc regulat în județul Sibiu. În majoritatea situațiilor, sunt copii care recurg la aceste gesturi din cauza neînțelegerilor din familie. Șeful Poliției spune că aceștia provin fie din centre de plasament, fie din familii dezorganizate. „Nu este o creștere a dispariției la copii, ci este vorba doar despre plecări voluntare din centrele de plasament de cele mai multe ori sau din familii care sunt cumva dezorganizate și unde sunt tot felul de probleme intrafamiliale. Sunt foarte multe plecări voluntare, sunt copii plecați de 15-20 de ori pe an și de fiecare dată modul nostru de lucru e același, de aceea aveți de mai multe ori solicitări pentru a ne sprijini”, a spus Ivancea.

Acesta consideră, de asemenea, că este nevoie de o lege a dispariției, care ar ajuta la depistarea mai rapidă a persoanelor plecate de acasă. „În special în cazul disparițiilor, avem nevoie de o lege a dispariției care știu că este trimisă ca și proiect către Parlament și urmează a fi adoptată într-un timp relativ scurt. Ne-ar ajuta mai mult în depistarea mai rapidă a minorilor în special plecați de la domiciliu. Majoritatea sunt plecați voluntar, nu vorbim de răpiri”, a spus Tiberiu Ivancea, șeful IPJ Sibiu. 

Ultima oră