MAPA construiește conexiunea dintre tronsoanele 1 și 2 la autostrada Sibiu - Pitești - "Este vorba despre doi kilometri de drum"

Colegiul prefectural a aprobat în unanimitate planul de acțiuni pentru anul 2023, iar printre cele mai importante obiective se numără reabilitări și modernizări ale drumurilor județene, dezvoltarea ecoturismului prin programul Anii Dumeției și realizarea a doi kilometri de autostradă la Boița.

În acțiunile prezentate de reprezentanții prefecturii s-au aprobat măsuri pentru reabilitarea drumului județean 106 B – A1 – Ocna Sibiului – Loamneș – Soroștin – Țapu, modernizarea drumului județean 106 E Cristian – Jina – limita județ Alba, dar și realizarea a doi kilometri de autostradă, lucrări ce au fost începute de firma austriacă PORR și vor fi continuate de firma MAPA (contract de proiectare și execuție semnat cu termen de finalizare 2025).

„Este vorba despre o porțiune de doi kilometri la Boița între ce a construit firma PORR și ce va construi MAPA în continuare. Și din câte cunosc, lucrarea va fi executată tot de cei de la firma MAPA” a declarat Mircea Crețu, prefectul județului Sibiu.

Tot în planul de acțiuni sunt enumerate dezvoltarea turismului în destinația județeană Sibiu prin programul Anii Drumeției, modernizarea structurii aeroportuare, creșterea gradului de siguranță al cetățenilor și lucrări de investiții care se află în diverse faze de implementare.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică