Anunț de participare sesiunea de selecție publică a proiectelor sportive pentru structurile sportive de drept public

Autoritatea finanţatoare: Municipiului Sibiu, cod fiscal 4270740, adresa: Municipiul Sibiu,  judeţul Sibiu, str. Samuel Brukenthal nr. 2, telefon 0269/208.800, fax 0269/208.812, e-mail pms@sibiu.ro, site: www.sibiu.ro.

Municipiul Sibiu lansează începând cu data de 28.02.2023 sesiunea de selecție publică a proiectelor sportive pentru structurile sportive de drept public, care vor beneficia de finanţare nerambursabilă în baza Legii 350 /2005, de la bugetul local al municipiului Sibiu pe anul 2023.

  1. Procedura aplicată pentru atribuirea contractelor de finanțare nerambursabilă a proiectelor sportive pentru structurile sportive de drept public pe anul 2023 este prevăzută de art. 6 din Legea nr. 350/2005, privind regimul finanţărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activităţi nonprofit de interes general.
  2. Sursa de finanţare şi valoarea: bugetul local, 500.000 lei.
  3. Durata proiectelor sportive: anul 2023.
  4. Data limită pentru depunerea propunerilor de proiect: conform art. 20 alin.(2) din Legea nr. 350/2005 este 16.03.2023, ora 14.00.
  5. Adresa la care trebuie depuse propunerile de proiect: Registratura Municipiului Sibiu, Piața Mică nr 25, cam. 201-203 sau în format electronic la adresa de e-mail: agendasportiva@sibiu.ro
  6. Selecţia şi evaluarea proiectelor în vederea obţinerii finanţării nerambursabile se vor face de către comisia de evaluare în perioada 16.03.2023, ora 15.00 – 20.03.2023, ora 16.00

Conform art 20 alin. 2 din Legea 350 din 2 decembrie 2005,  cu privire la dreptul de a accelera procedura de selecţie se are în vedere încadrarea şi finalizarea procedurii până la finalul lunii martie 2023, pentru a avea proiecte în derulare la începerea sezonului turistic.

Acordarea de finanțări nerambursabile şi criteriile pe baza cărora se atribuie acestea sunt reglementate de Regulamentul privind regimul finanțărilor nerambursabile din fonduri publice pentru structurile sportive de drept public aprobat prin HCL 100 / 23.02.2023. Regulamentul precum şi formularele de solicitare a finanţării pot fi descărcate de pe site-ul Municipiului Sibiu: www.sibiu.ro.

Contestaţiile pot fi depuse la sediul Municipiului Sibiu, Piața Mică nr 25, fax 0269 208812, e-mail : agendasportiva@sibiu.ro, Serviciul Cultură, Sport şi Turism.

Informaţii suplimentare cu privire la procedura de selecţie a proiectelor pot fi obţinute la sediul Municipiului Sibiu, Piața Mică nr 25, e-mail: agendasportiva@sibiu.ro

 

 

 

                                           

 

Ultima oră