Autoritățile locale din Sibiu, arătate cu degetul pentru neimplicarea în stoparea abandonului școlar la romi - „Nu suntem luați în considerare”
Sursă foto: Cuvantul Libertatii

Mircea Crețu, prefectul județului Sibiu a convocat „Grupul de Lucru Mixt pentru Romi Sibiu” pentru a găsi soluții de prevenire a căsătoriilor timpurii și a cazurilor în care fetele rome rămân însărcinate la vârste fragede. Luminița Cioabă, reprezentant al comunității rome a intervenit din spital, telefonic, pentru a semnala mai multe probleme.

Autoritățile locale din Sibiu, arătate cu degetul pentru neimplicarea în stoparea abandonului școlar la romi - „Nu suntem luați în considerare”

Internată din cauza unei răceli, Luminița Cioabă nu a putut participa fizic la ședința de la Prefectură, însă aceasta a semnalat, telefonic, problemele pe care copiii romi le întâmpină. „Vreau să vă spun că în ceea ce privește abandonul școlar și prevenirea acestui tip de abandon școlar cu problemele pe care le confruntă copiii din comunitatea romă sunt multiple. Fundația Ion Cioabă așa după cum ați văzut și după cum se vede prin activitatea ei, a oferit programe care au venit în sprijinul copiilor romi, deoarece copiii de azi vor fi oamenii de mâine. Noi vrem ca acești copii să fie cetățeni model al țării noastre, care să prezinte și să lupte pentru o democrație” a pus aceasta.

Autoritățile nu au mai colaborat cu ei

Luminița Cioabă a semnalat faptul că în ultimii ani, Inspectoratul Școlar Județean Sibiu nu a mai colaborat cu ei pentru a preveni abandonul, iar motivul ar fi probabil indiferența. „De-a lungul anilor am colaborat foarte bine cu Inspectoratul Școlar Sibiu, dar în ultimii ani nu am mai colaborat pentru că dânșii nu au timp. Eu nu l-am văzut pe domnul Dincă niciodată personal, doar la telefon. De câteva ori am vrut să inițiem programe care să vină în sprijinul acestor copii pentru că au nevoie de asemenea întâlniri, proiecte și sprijin și vreau să vă spun că nu se poate rezolva această problemă doar prin strategii pe hârtie. Aceste strategii trebuie finanțate, sunt probleme și nu vor dispărea așa de ușor. Copiii aceștia au nevoie de oameni care să vină în fața lor și să prezinte modele de reușită în viață” a spus Luminița Cioabă.  

Autoritățile locale din Sibiu, arătate cu degetul pentru neimplicarea în stoparea abandonului școlar la romi - „Nu suntem luați în considerare”

Aceasta a mai transmis faptul că este important să existe un reprezentant al comunității rome în cadrul instituțiilor publice. „Aceste probleme nu pot dispărea dacă noi, comunitatea romilor nu vom avea reprezentanții noștri care cunosc și obiceiurile și tradițiile și cultura romilor. Noi în județul Sibiu nu avem niciun reprezentant al comunității rome, nici la Primărie, nici la Prefectură, nici la Inspectoratul Școlar, niciunde și avem foarte multe probleme de rezolvat. Dar nu suntem luați în considerare și este o pată enormă pentru Sibiu pentru cetățenii romi că nu avem reprezentanți care să discute problemele noastre. Sunt probleme care sperăm că le vom putea rezolva”.  

Mariajul timpuriu, o tradiție ce trebuie schimbată

Tema principală a întâlniri a fost prevenirea mariajului timpuriu, iar Luminița Cioabă a spus că se lucrează la schimbarea acestui obicei, fiind conștientă de urările unui astfel de mariaj. „Mariajul timpuril se întâmplă pentru că așa este tradiția la noi. Am lucrat pentru a schimba asta, dar schimbările nu se întâmplă peste noapte. Din 2003 am început și avem rezultate foarte bune în ceea ce privește acest lucru, dar în continuare există pentru că trebuie muncă de teren. Un lucru bun este totuși faptul că fetele care sunt măritate la 16-17 ani, pot merge la școală mai departe, chiar avem câteva cazuri în Sibiu. Mă bucur că de acest lucru până acum beneficiau doar băieții, dar acum avem și doamne care sunt măritate, dar continuă să meargă la liceu sau facultate. Este un pas mic, dar care pentru noi înseamnă mult” a spus Luminița Cioabă.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică