FC Hermannstadt a suferit sâmbătă un eșec dureros, 1-2 în deplasare cu Sf. Gheorghe, deși a avut în mână obținerea cel puțin a unui punct. Atacantul Daniel Paraschiv este tranșant și spune că echipa nu mai joacă cum o făcea în toamnă, iar rămânerea echipei în Liga 1 este pusă sub semnul întrebării.
”Situația noastră se înrăutățește de la meci la meci, din păcate, nu mai producem fotbal. Nu aș vrea să dau vina pe aceste greșeli personale în urma cărora luăm goluri, pentru că nici în atac nu strălucim, nu dăm gol din acțiune. Cu toții trebuie să băgăm capul nu în pământ, ci sub pământ, pentru că avem foarte mult de muncă, dacă vrem să rămânem în prima ligă” a spus Daniel Paraschiv.
Atacantul Sibiului trece printr-o perioadă mai puțin fastă, la fel ca și echipa pregătită de Marius Măldărășanu. ”Cu siguranță ne-a afectat acea depunctare, ne-am trezit în lupta pentru evitarea retrogradării și cred că în subconștient ne afectează foarte mult, asta ne vede pe teren, alt motiv nu avem. Scăderea de formă este evidentă nu doar pe planul echipei ci și în plan personal. Probabil ne afectează depunctarea, trebuie să ne îmbărbătăm și să ne revenim odată, deoarece trec meciurile și noi nu adunăm puncte. Se întâmplă să fie si perioade mai puțin prolifice, eu trec prin una chiar acum, dar sper să îmi revin și eu și echipa. Doar noi o putem scoate la capăt” a mai spus golgheterul lui FC Hermannstadt. În cele șase jocuri din acest an, ”Para” a punctat doar o dată, în jocul cu Argeș, din penalty, iar echipa sibiană a coborât pe locul 12.
În zilele viitoare, emisarii unui club din străinătate vor veni la Sibiu, pentru a negocia transferul din vară al lui Daniel Paraschiv.