Regele Charles al III-lea încălcă tradiția și îi conferă titlul de regină soției sale Camilla, ignorând dorința mamei sale

O schimbare neașteptată în ceea ce privește titlul soției Regelui Charles al III-lea a fost dezvăluită de presă, în ciuda dorințelor exprimate de Regina Elisabeta . Camilla, a doua soție a lui Charles va fi numită regină, iar nu regina consoartă, după încoronarea regelui Charles în luna mai.

Se înțelege că această schimbare va avea loc după încoronarea regelui Charles în luna mai. Citând surse anonime, Daily Mail arată că soția Regelui Charles, Camilla, va renunța la titlul de consoartă pentru anumite angajamente. Noul nume al fostei ducese de Cornwall ar putea fi însă văzut ca o diversiune față de dorințele regretatei regine, potrivit Mediafax.

În februarie 2022, Regina Elisabeta și-a scris dorințele pentru Camillia într-o scrisoare, în care spunea: „Iar când, la împlinirea timpului, fiul meu Charles va deveni rege, știu că îi veți acorda lui și soției sale Camilla același sprijin pe care mi l-ați acordat mie; și este dorința mea sinceră ca, atunci când va veni timpul, Camilla să fie cunoscută sub numele de regina consoartă, în timp ce își va continua serviciu loial”.

Dar acum se pare că ar putea exista o divergență față de această dorință exactă. Inclusiv una dintre organizațiile caritabile ale Camillei, Camera de lectură a ducesei de Cornwall, a suferit un rebranding și va fi cunoscută sub numele de Camera de lectură a reginei.

Sursa a declarat pentru publicație: „Există o opinie în Palat că regina consoartă ar fi dificilă și ar fi mai simplu să fie cunoscută (Camilla – n.r.) doar ca regină, la momentul potrivit.” Cuplul va fi încoronat pe 6 mai, la Westminster Abbey, Londra.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică