Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a anunțat că, începând de luni, 27 februarie 2023, reprezentanții DRDP Brașov vor iniția o campanie de colectare a documentelor care atestă dreptul de proprietate asupra terenurilor afectate de Autostrada Sibiu-Făgăraș, aceasta urmând să se desfășoare până la data de 31 martie 2023
Culoarul de exproprieri afectează următoarele unități administrativ-teritoriale: Arpașu de Jos, Avrig, Beclean, Boița, Cârța, Drăguș, Făgăraș, Mândra, Porumbacu de Jos, Racovița, Recea, Tălmaciu, Turnul Roșu, Ucea, Viștea și Voila, potrivit Economica.

Documentele pot fi depuse în următoarele locații:
▪️ Districtul Făgăraș – Municipiul Făgăraș str. Vlad Țepeș, nr. 3, județul Brașov, tel. 0268211461;
▪️ Secția de Drumuri Naționale Sibiu – Municipiul Sibiu, str. Hipodromului, nr. 2B, județul Sibiu, tel. 0269229621, 0374815070;
Campania se desfășoară de luni până vineri între orele 08:00 – 15:00.
Documentele care atestă dreptul de proprietate se pot transmite și pe adresa de e-mail exproprierisibiufagaras@andnet.ro cu mențiunea că este necesar să se transmită și un număr de telefon de contact, de preferință al proprietarului.
Autostrada Sibiu – Făgăraș a fost scoasă la licitație pentru proiectare și execuție în august 2022. Aceasta a fost împărțită în patru tronsoane. Deocamdată, au fost depuse șase oferte pentru tronsonul 4. Rămâne de văzut când și ce oferte vor fi depuse și pentru celelalte trei tronsoane.