CSC Șelimbăr, înfrângere clară la Iași - Urmează meciul cu Dinamo pe ”Municipal”, la Sibiu

Neînvinsă în amicale, CSC 1599 Șelimbăr a capotat la primul joc oficial al acestui an și a pierdut clar, scor 1-4 în deplasare, cu Poli Iași, în meci contând pentru etapa 17 din Liga a II-a. 

Echipa sibiană era clar outsider în disputa de la Iași, contra principalei favorite la promovare, Poli. Claudiu Niculescu, antrenorul ”călăreților roșii” și-a dorit revanșa împotriva echipei pe care a pregătit-o în toamnă, însă Iașiul a fost prea puternică.

Șelimbăr a început jocul cum nu se putea mai prost și s-a văzut condusă încă din minutul 2. Lansat în adâncime, englezul Shayon Harrison a țâșnit în viteză spre careu și deși talonat de trei adversari a înscris cu un șut la colțul lung. După un sfert de oră, se face 2-0. Lumbu stopează cu brațul o centrare în careu și arbitrul dictează penalty, după intervenția asistentului. Experimentatul Vașvari îl fentează pe Mitrovic și transformă penalty-ul fără emoții, iar Iașiul se desprinde. Tot moldovenii sunt periculoși și în minutul 24, Martac trage de la 20 de metri, puțin peste poartă. Moldovenii mai au o ocazie mare în minutul 31, după un corner, când Hlistei deviază mingea și Plămadă reia puțin peste transversală, cu capul, din cinci metri. Pe final de repriză, tot Poli a presat și a mai avut două situații favorabile. A fost 2-0 la pauză, după o replică modestă a echipei sibiene. 

Trupa lui Claudiu Niculescu a început și partea secundă tot cu gol încasat. În minutul 47, Harrison a scăpat singur spre poartă dintr-o poziție suspectă de ofsaid, portarul Mitrovic a blocat bine, dar mingea a ricoșat la Hlistei, care a înscris în poarta goală.  Abia la 0-3, Șelimbăr a ieșit la joc și a început să pună probleme la poarta gazdelor.  În minutul 55, Jordan Gele a înscris cu un șut puternic din 11 metri, după  ce Voicu i-a așezat mingea, la o fază lucrată pe flancul drept. A fost primul gol pentru francez în acest sezon. În prelungiri, Monea a mai avut o ocazie mare, dar șutul său puternic din unghi a fost salvat de sub bară de portarul ieșean. Imediat, pe o contră rapidă, R. Ion a scăpat singur, a fost blocat în primă instanță de portarul Mitrovic, dar mingea i-a revenit și a înscris pentru 4-1.

Astfel, Iașiul s-a impus cu 4-1 și CSC 1599 Șelimbăr pierde net primul joc oficial din acest sezon. După acest eșec, echipa lui Claudiu Niculescu a coborât două poziții în clasament și a ajuns pe 14, având 21 de puncte din 17 jocuri. Pentru ”călăreții roșii” urmează jocul de pe Stadionul Municipal, cu Dinamo, meci programat sâmbătă, 4 martie, de la ora 12.00.

CSC Șelimbăr: Mitrovic – Palmeș, Lumbu, R. Crișan, Mitrea – Buzan (Monea 52), Al. Luca (D. Ursu 80), Cărăruș, I. Năstăsie – Gele, Ad. Voicu (N. Popescu 69). Antrenor: Claudiu Niculescu

Ultima oră

Comentariul meu