jandarmii, acuzați că ar fi agresat tineri în centrul „prichindelul” - „în nicio situație nu s-a folosit forța”
sursa: wikimapia

Jandarmii din Sibiu au fost acuzați, zilele trecute, că ar fi solicitați să intervină ocazional la Complexul de Servicii Prichindelul din Sibiu pentru a aplana unele conflicte apărute între beneficiari. Aplanarea acestor conflicte s-ar face prin aplicarea de „corecții”, prin bătăi și agresiuni, potrivit unor surse citate de redactiaropaganism.eu. Reprezentanții IJJ Sibiu, dar și cei ai DGASPC Sibiu, dezmint acuzațiile și spun că, anul acesta, jandarmii au intervenit o singură dată la „Prichindelul”, la solicitarea unui educator, după ce a izbucnit un scandal între tinerii internați aici. 

Inspectoratul de Jandarmi Județean (IJJ) Sibiu a demarat cercetări în cadrul instituției după ce, într-un articol de presă, s-au adus acuzații grave cu privire la modul în care jandarmii au intervenit la Complexul de Servicii Prichindelul. Oamenii legii erau acuzați că, nu doar o dată, ar fi fost solicitați de către educatorii de serviciu pentru a aplana conflictele apărute între beneficiari și ar fi ajuns să le aplice acestora „corecții” pentru a-și îndrepta comportamentul. 

În urma verificărilor interne, reprezentanții IJJ Sibiu au stabilit că cea mai recentă intervenție la „Prichindelul” a avut loc în data de 19 ianuarie 2023. Un conflict a izbucnit atunci între beneficiari, iar fiindcă educatorul de serviciu nu a reușit să-l aplaneze, a cerut sprijinul oamenilor legii. 

„Având în vedere informațiile publicate de redacțiile ROPAGANISM și Ziare.com, la nivelul instituției s-a dispus verificarea imediată a acestora, sens în care a fost stabilită o comisie care a efectuat cercetări cu privire la intervențiile jandarmilor în Complexul de Servicii Prichindelul Sibiu. Din verificările efectuate a reieșit faptul că din luna august 2022 și până în prezent, au fost două intervenții în cadrul complexului, una în data de 9 septembrie 2022 și cealaltă în data de 19 ianuarie 2023, în ambele cazuri jandarmii au fost direcționați în urma apelului la numărul unic pentru apeluri de urgență 112 efectuat de reprezentanții complexului. În baza informațiilor obținute în legătură cu intervențiile mai sus menționate a rezultat faptul că în nicio situație nu s-a folosit forța și nu au existat agresiuni, iar activitatea jandarmilor a constat numai în aplanarea conflictelor dintre tineri și au fost purtate discuții cu aceștia, în prezența personalului complexului, fiind sfătuiți să evite situațiile conflictuale și să adopte un comportament civilizat, precum și un limbaj decent”, explică Floriana Picioiu, purtătorul de cuvânt al IJJ Sibiu.

Reprezentanții DGASPC Sibiu, instituție în a cărei subordine se află Complexul „Prichindelul” confirmă că solicitările au venit din partea educatorului de serviciu, după ce beneficiarii s-au încăierat. „Conform registrelor celor 4 servicii sociale din cadrul CS Prichindelul, intervenția reprezentanților Jandarmeriei Sibiu a fost solicitată o singură dată în acest an, în data de 19 ianuarie, în cadrul Centrului de Primire în Regim de Urgență. Solicitarea a fost efectuată prin numărul de urgență 112 de către educatorul de serviciu pentru restabilirea ordinii din cadrul centrului, existând conflicte între beneficiari. Reprezentanții Jandarmeriei Sibiu au purtat discuții cu copiii aflați cu măsură de protecție în cadrul Centrului de Primire în Regim de Urgență, în prezența educatorului, în vederea aplanării conflictului existent între aceștia, cât și remedierea comportamentului și limbajului agresiv care predomina”, spune Beatrice Muntean, purtătorul de cuvânt al DGASPC Sibiu.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică