Lucrările la lotul 2 Boiţa-Cornetu al autostrăzii Piteşti-Sibiu, care ar fi trebuit să înceapă în luna august a anului 2023, sunt deja în pericol să întârzie din cauza apariţiei unor probleme arheologice.
Contractul pentru execuţia lotului 2 al autostrăzii Piteşti-Sibiu, cuprins între Boiţa (unde se încheie lotul 1, Sibiu-Boiţa, dat deja în folosinţă) şi Cornetu, unul dintre cele mai grele secţiuni ale autostrăzii, a fost semnat în februarie anul trecut, cu o asociere de două firme din Turcia, Mapa Insaat şi Cengiz Insaat, relatează ziarul Argeșul-Online.
Constructorii turci au la dispoziţie 68 luni ca să finalizeze segmentul de autostradă, din care 18 luni durata de proiectare și 50 de luni durata de execuție efectivă.
Proiectarea ar trebui să fie gata, conform contractului, la finele lunii august 2023, după care ar trebui să demareze execuţia, însă, din cauza unor vestigii arheologice, e posibil ca această fază a lucrărilor să producă primele întârzieri.
„Studiul preliminar întocmit anterior cercetării de teren a relevat prezența unor situri documentate pe baza literaturii de specialitate, a căror existență este necesar a fi verificată prin cercetări intruzive.
Cercetarea arheologică este realizată de o echipă de specialiști ai Institutului de Arheologie Vasile Pârvan din București, coordonată de arheologul dr. Andrei Măgureanu”, a informat azi biroul de presă al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).
„Am început diagonisticul arheologic intruziv pe secţiunea (lotul) 2 a autostrăzii Piteşti-Sibiu, pe lotul de la Boiţa la Cornetu, ce constă în efectuarea sondajelor mixte, mecanizate şi manuale pe suprafaţe din loc în loc la o distanţă de maxim 100 m faţă unul de celălalt, pentru a identifica potenţialul arheologic al zonei.
În felul acesta, cunoscându-l, să putem să îl documentăm să îl protejăm… să-i determinăm suprafaţa şi complexitatea, în aşa fel în timpul execuţiei să nu fie probleme reale pentru constructor.
Sondajele sunt în funcţie de configuraţia terenului amplasat perpendicular pe curba de nivel, unde până acum avem un strat vegetal sub care este stratul cu pământ şi rocă.
Pe Valea Oltului, între castrele (romane – n.r.) de la Racoviţa şi cele de la Boiţa deocamdată, momentan, nu avem alte descoperiri arheologice inedite decât cele deja descoperite”, a declarat arheologul dr. Andrei Măgureanu (foto sus), cel care coordonează lucrările, pentru pagina de Facebook a CNAIR.
Dacă va fi respectat contractul dintre CNAIR şi constructorii turci de la firmele Mapa–Cengiz, lotul Boiţa-Cornetu (31,3 km) al autostrăzii Piteşti-Sibiu va fi deschis circulaţiei spre finalul anului 2027.
La acea dată, ar trebui, de asemenea, să fie gata patru dintre cele cinci loturi ale autostrăzii, mai puţin cel dintre Cornetu şi Tigveni, probabil cel mai greu lot, încredinţat italienilor de la WeBuild, despre care se ştie că sunt mari specialişti în întârzieri, după cum am relatat şi noi.
WeBuild e o companie italiană rezultată prin fuziunea firmelor Astaldi şi Salini Impregilo, companii care au lucrat şi lucrează pe şantierele de infrastructură din România şi unde rareori au reuşit să respecte vreun termen contractual.