Sibienii pot redirecționa 3,5 din impozitul pe venit către Asociația „Împreună pentru Sănătate” pentru achiziția unui manechin de resuscitare

Spunem adesea că nu există un “lucru” mai de preț decât sănătatea! Și este perfect adevărat. Pentru fiecare dintre noi, dar mai ales pentru întreaga comunitate din care facem parte. Stă în puterea tuturor să construim o comunitate sănătoasă!

O comunitate în care oamenii au acces la resurse și condiții medicale de calitate. Iar cel mai simplu gest des sprijin pe care cu toții îl punem face este redirecționarea a 3,5% din impozitul pe venit către Asociația „Împreună pentru Sănătate”, care are drept scop atragerea de fonduri bănești și bunuri materiale în vederea susținerii activității Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu. Un gest simplu dar care ne arată puterea comunității. Puterea ta, în calitate de cetățean, puterea noastră, a tuturor. Și dorința de a ajuta. De a ne ajuta unii pe ceilalți. Nu ezita! Implică-te și contribuie la salvarea de vieți omenești! 

Redirecționează 3,5% din impozitul pe venit către Asociația „Împreună pentru Sănătate” și sprijină achiziționarea unui manechin de resuscitare necesar instruirii personalului din Unitatea de Primiri Urgențe. În același timp, cu ajutorul instructorilor din acest serviciu, manechinul va fi utilizat și pentru instruirea personalului medical din întreg Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu.

De ce este necesar un manechin de resuscitare 

Unitatea Primiri Urgențe este cel mai „fierbinte” serviciu dintr-un spital iar SCJU Sibiu nu face excepție. Este locul unde ajung aproape 70.000 de pacienți într-un an și  unde se salvează zilnic zeci de vieți omenești.  Locul unde mulți pacienți ajung în stare critică. De aceea, fiecare secundă contează pentru o intervenție promptă, care face diferența între viață și moarte. La ora actuală, nu putem vorbi însă de o resuscitare de calitate a pacientului critic fără un training eficient și permanent al personalului implicat in acest domeniu al medicinei

„Fiecare pacient critic trebuie să fie abordat de o echipa medicală  complexă, bine antrenată, care aplică  recomandări moderne în domeniul resuscitării. Majoritatea pacienților în stare gravă, în faza acută, îi întâlnim în serviciile de urgență (prespitalicești-SMURD sau spitalicești-UPU) dar putem întâlni pacienți a căror stare de sănătate se deteriorează si în cadrul secțiilor spitalului, indiferent de profilul acestora. De aceea, este necesar să avem posibilitatea să “antrenăm” personalul medical pentru a face față în mod eficient provocărilor întâlnite în abordarea pacientului critic. Această formare necesită un manechin performant de resuscitare, care poate simula majoritatea patologilor grave pe care le dorește instructorul, fie traumatice, fie de natură medicală”, explică Dr. Bogdan Csillag, medicul șef al UPU Sibiu.

Costul unui astfel de manechin avansat este de aproximativ 28.000 euro. 

Toți cei care doresc să sprijine acest demers pot contribui prin redirecționarea a 3,5% din impozitul pe venit către Asociația “Împreună pentru sănătate”. 

Formularul, completat cu datele asociației, poate fi descărcat de pe www.scjus.ro sau puteți intra în posesia lui la Serviciul Juridic, Relații Publice și Protecția Datelor cu Caracter Personal al spitalului.

După completarea cu datele dvs., formularul trebuie depus la Serviciul Juridic, Relații Publice și Protecția Datelor cu Caracter Personal din cadrul spitalului (clădirea Direcțiunii) până în data de 2 mai 2023.  Formularul completat poate fi trimis si pe email la adresa juridic@scjus.ro

Asociația “Împreună pentru sănătate” –  sprijin important pentru SCJU Sibiu 

Asociația “Împreună pentru sănătate” a fost înființată în anul 2021 având drept scop atragerea de fonduri bănești și bunuri materiale în vederea susținerii activității Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu pentru îmbunătățirea condițiilor de acordare a asistenței medicale pacienților unității medicale.

Cunoscând realitățile și nevoile stringente ale unităților sanitare cu paturi, asociația are ca obiectiv facilitarea procesului de dezvoltare a serviciilor medicale acordate populației. În cel de-al IV-a trimestru anului anterior, Asociația Împreună pentru Sănătate s-a remarcat printr-o activitate intensă, aproximativ 567.000 de lei obținuți din sponsorizări fiind utilizați pentru achiziția de aparatură și echipamente, care au fost ulterior donate spitalului județean.

Sibienii pot redirecționa 3,5 din impozitul pe venit către Asociația „Împreună pentru Sănătate” pentru achiziția unui manechin de resuscitare

Ultima oră