Încep lucrările la lotul patru al autostrăzii Sibiu - Pitești. A fost finalizată proiectarea
Austriecii de la Porr au finalizat proiectarea lotului 4 al autostrăzii Sibiu – Pitești, astfel lucrările vor începe în primăvară, potrivvit ministrului Transporturilor Sorin Grindeanu.
Ministrul a mai spus că și pe loturile 2 și 3 vor începe lucrările de construcție tot anul acesta. Grindeanu a amintit că lotul 1 Sibiu – Boița a fost dat în trafic la finele anului trecut, transmite Economica.net

În ceea ce privește secțiunea 5 Pitești – Curtea de Argeș, termenul de finalizare este începutul anului 2025, potrivit șefului Transporturilor, care a mai menționat că lucările au ajuns aici la un grad de execuție de circa 30%.

Asociația Pro Infrastructură (API) anunța în decembrie anul trecut că Porr a început organizarea de șantier pe secțiunea 4 Tigveni – Curtea de Argeș din Autostrada Sibiu – Pitești.

„Din informațiile noastre, li s-a aprobat proiectul pentru obținerea autorizației de construire (PAC) și s-au apucat de organizarea de șantier, iar lucrările ar trebui să înceapă în primăvară, având termen de execuție 44 luni”, a transmis atunci API, cu privire la secțiunea 4 din Autostrada Sibiu – Pitești.

Pe secțiunea 4 a Autostrăzii Sibiu-Pitești, un „ciot” de 9,86 kilometri între Tigveni și Curtea de Argeș, constructorul va avea o viață mult mai grea (decât pe secțiunea 1 – n.r.), pe un relief mai dificil, traseul incluzând Tunelul Momaia lung de 1,35 km, au mai spus reprezentanții API.

Autostrada Sibiu – Piteşti, cu o lungime de peste 122 de km, este împărțită în cinci secțiuni. Austriecii de la Porr, care au finalizat secțiunea 1, vor construi secțiunea 4. Italienii de la WeBuild/Astaldi și-au adjudecat secțiunile 3 și 5 iar secțiunea 2 a fost câștigată de turcii din asocierea Mapa – Cengiz.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică