Sibiul are o serie de clădiri frumoase din punct de vedere arhitectural cu care se poate lăuda. Pe lângă casele și instituțiile din centrul orașului, sunt și multe clădiri cu o arhitectură contemporană care întorc capetele și de care puțină lume știe.
Alături de conductorul arhitect și Președintele Asociației pentru Înfrumusețarea Orașului, Tudor Popa, am luat la pas Sibiul să descoperim „bijuteriile” arhitecturale ale Sibiului. Neașteptat, ele nu se află în centrul orașului ci din contră. Una dintre cele mai spectaculoase clădiri se află pe strada Ștefan cel Mare și găzduiește la parter un magazin alimentar, iar la etaj spațiul este destinat birourilor.
„Este una dintre cele mai interesante clădiri din Sibiu. A fost o perioadă între 2009 și 2011 în care s-au construit mai multe clădiri frumoase, ciudate, interesante. Este o clădire a unui arhitect cunoscut în Sibiu, Alexandru Găvozdea care a fost și Președintele Ordinului Arhitecților și a fost proiectată inițial pentru a fi sediul unei filiale a unui post de televiziune, dar s-a convertit într-o clădire de birouri la etaj și alimentară la parter. Structura clădirii este una comună pe cadre de beton doar că fațada este altfel finisată încât să pară că etajele sunt decalate, colțurile sunt rotunjite, vitrate în forme diferite și materialul de pe fațadă este unul interesant”, spune conductorul arhitect Tudor Popa.
Pe lista clădirilor interesante se află o locuință, la fel de contemporană ca prima, realizată din tablă de cupru care prin trecerea timpului își schimbă culoarea sub o formă spectaculoasă. Locuința se află pe Bulevardul Victorie, nr.45 și este a unor mari iubitori de artă clasică.
„Este o clădire construită între anii 2009- 2011 și fațada este din tablă de cupru. Este foarte interesantă pentru că i se schimbă culoarea fațadei în funcție de anotimp și cu timpul tabla de cupru oxidează. La clădirile acestea design-ul este mai important decât confortul, cu toate că această clădire are jacuzzi, sală și inclusiv un cinema la subsol, confortul din interior nu este atât de prioritizat, dar arhitectul Radu Teacă a reușit să integreze foarte bine pasiunea proprietarilor, adică picturile clasice, într-o clădire foarte modernă. Din punct de vedere al arhitecturii a fost foarte apreciată și premiată această casă”, spune Popa.
Tot în categoria caselor cu aspect inedit din Sibiu se află și casa de pe strada Grigore Alexandrescu, nr 11-13. Este o locuință modernă la care arhitectul a gândit inclusiv gardul să se potrivească cu arhitectura casei. „În zona Parcului Sub Arini sunt nenumărate case frumoase și interesante. În zona de Vest sunt clădirile vechi care sunt spectaculoase și în partea dinspre Calea Dumbrăvii s-au construit clădiri mai noi. În arhitectura casei nu este vorba doar de niște fațade frumoase, ci este o întreagă artă. Raportul „plin – gol” este foarte interesant. Arhitectul a gândit inclusiv gardul ce împrejmuiește clădirea. Sunt elemente foarte simple, gândite bine și clădirea arată diferit”, explică conductorul arhitect Tudor Popa.
Casele de pe Bulevardul Victorie, „o rușine”
Pe lângă Tribunalul de pe Bulevardul Victoriei care se află de ani buni într-o condiție deplorabilă, Tudor Popa susține că este una dintre cele mai neîngrijite zone din oraș din punct de vedere al conservării arhitecturii. Ferestre din PVC, logo-urile unor firme în culori țipătoare, zugrăveală deteriorată și lista poate continua. Unul dintre aceste exemple îl poate reprezenta clădirea care se află vizavi de Facultatea de Litre a ULBS.
„Bulevardul Victoriei ar putea să fie cel mai interesant bulevard din Sibiu pentru că are clădiri foarte interesante și pentru că face legătura între centru și Parcul Sub Arini. Din păcate, nu mai are grijă nimeni de aceste clădiri, nici proprietarii și nici autoritățile. Unele pot fi considerate o rușine. Geamurile au fost înlocuite cu unele de plastic, de PVC și au fost amplasate reclame fără autorizație asta în timp ce decorațiile istorice sunt lăsate să putrezească”, spune conductorul arhitectul.
Mergând spre strada George Coșbuc se poate observa pe colț o casă care nu respectă niciuna dintre regulile impuse de Municipalitate. „Zugrăveli diferite, antene parabolice, ferestre PVC, aer condiționat pe fațadă și o extindere cu tencuială recentă. Nu înțeleg de ce Direcția de Cultură, Poliția Locală și Primăria Sibiu nu intervin în astfel de situații”, spune Popa.
În schimb „cea mai urâtă” casă din Sibiu se află departe de centrul Sibiului. Pe strada Eduard Albert Bieltz, din cartierul Turnișor se află o casă din tablă, care arată mai mult ca un garaj supraetajat. „Clădirea este de cel puțin douăzeci de ani în felul acesta. Nu știu dacă a fost autorizată sau nu, dar din moment ce stă de atâția în picioare probabil a fost. Probabil a fost o hală și în spate mi se pare că este o clădire de cărămidă care a fost închisă cu tablă în diverse etape. A fost locuită și cred că este locuită în continuare”, spune arhitectul.
Alte case de pe strada Ion Rațiu au început să fie renovate, printre care și cea mai fastuoasă clădire din zonă. Proprietarii au decis să o decoperteze complet pentru a fi mai ușor de renovat.
Cea mai urata casă e de vanzare. Daca sunteti interesați ?