Unul dintre medicii care le-ar fi implantat pacienților stimulatoare cardiace luate de la cadavre a fost reținut
Sursa foto: Realitatea.NET

Unul dintre medicii implicați în dosarul stimulatoarelor cardiace luate de la cadavre și implantate altor pacienți a fost reținut de IPJ Iași. Procurorii susțin că acesta ar fi extras un număr de 238 de dispozitive de la cadavre sau din alte surse.

Unul dintre medicii care le-ar fi implantat pacienților stimulatoare cardiace luate de la cadavre a fost reținut

Procurorii din cadrul Secției de urmărire penală a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție au dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale față de un medic de la un spital din municipiul Iași, acuzat de abuz în serviciu, în formă continuată, ( 238 de acte materiale), complicitate la continuarea executării lucrărilor după dispunerea opririi acestora de către organele de control competente, potrivit legii, și luare de mită, potrivit Mediafax.

Medicul a fost reținut pentru 24 de ore și s-a formulat propunere de arestare preventivă pentru o durată de 30 de zile, care a fost înaintată spre soluționare Tribunalului București, potrivit Parchetului General.

Surse judiciare arată că este vorba despre medicul Dan Tesloianu, fost șef al Laboratorului de Cardiologie intervențională, de la Spitalul „Sfântul Spiridon” din Iaşi.

„Suspectul și-ar fi exercitat atribuțiile de serviciu, cu intenție, în mod defectuos, prin implantarea, în perioada 2017- august 2022, a unui număr de 238 de dispozitive extrase din cadavre sau a căror sursă de proveniență nu se cunoaște, ignorând riscul de a provoca pacienților probleme medicale grave sau chiar decesul, procedând astfel la reutilizarea lor, deși acest lucru este interzis de legislația primară. Totodată, producătorii dispozitivelor medicale consemnează pe ambalajul aparatelor interdicția reutilizării acestora”, arată procurorii.

Din probele administrate până în prezent, a rezultat că medicul suspect a operaționalizat o rețea formată din cadre medicale care i-au furnizat dispozitive cardiace implantabile, extrase inclusiv de la pacienți decedați, fără respectarea prevederilor legale și fără acordul, anterior decesului, al persoanelor în cauză sau al aparținătorilor.

Ulterior, acesta a executat proceduri medicale de reimplantare a acestor dispozitive, fără a le înregistra în gestiunea spitalului (în lipsa unor documente de proveniență) și, în consecință, fără a parcurge fluxul procedural intern, neexistând avize de conformitate din partea Ministerului Sănătății, certificate de garanție și documente care să ateste parcurgerea procedurilor de sterilizare.

„O mare parte dintre intervențiile de introducere a unor dispozitive cardiace implantabile, inclusiv extrase de la pacienți decedați, derulate/recomandate de către medic, nu erau necesare, procedându-se la operaționalizarea lor fie prin consemnarea unor diagnostice fictive, fie prin recomandarea anterioară a unor medicamente care să provoace reacții de natură a conduce la simptomatologia specifică”, mai arată procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Procurorii din cadrul Secției de urmărire penală a PÎCCJ au dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale față de cinci persoane fizice (inclusiv medicul suspectat și reținut), având calitatea de medici la un spital din municipiul Iași, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de luare de mită, precum și efectuarea în continuare a urmăririi penale față de alte patru persoane fizice, având calitatea de pacienți ai unui spital din municipiul Iași, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de dare de mită.

Față de unul dintre suspecții medici, procurorul a dispus luarea măsurii preventive a controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, cu obligația de a nu mai exercita profedia de medic.

„În situația de fapt reținută de procurori se consemnează că cei cinci suspecți medici, cu ocazia exercitării atribuțiilor de serviciu materializate prin acordarea de consultații de specialitate unor pacienți, au primit diverse sume de bani, cu titlu de mită, pentru activitățile prestate. În ceea ce îi privește pe cei patru suspecți pacienți, s-a reținut că aceștia au oferit medicilor diverse sume de bani cu titlul de mită pentru serviciile primite”, arată PÎCCJ.

Au fost percheziții în mai multe locații din Brașov, Iași și Neamț la persoane, firme, unități medicale și un ONG într-un dosar în care există indicii că medicii ar fi efectuat mai multe intervenții chirurgicale cu încălcarea pricedurilor de lucru și a indicațiilor de utilizare a dispozitivelor cardiace.

„Din cercetări a rezultat suspiciunea rezonabilă cu privire la săvârșirea mai multor infracțiuni de dare de mită, luare de mită și falsuri, săvârșite de cadre medicale sau persoane din anturajul acestora, precum și indicii cu privire la faptul că aceste cadre medicale ar fi efectuat mai multe intervenții chirurgicale, cu încălcarea procedurilor de lucru și a indicațiilor de utilizare a dispozitivelor medicale cardiace (stimulatoare cardiace și defibrilatoare), care au afectat ori au pus în pericol integritatea corporală, sănătatea ori viața unor persoane, pacienți ai acestora. De asemenea, au fost constatate încălcări ale prevederilor legale în domeniul construcțiilor, cu privire la un imobil situat într-o zonă încadrată ca arie protejată”, a transmis Poliția Română.

După efectuarea perchezițiilor domiciliare, echipele constituite împreună cu organele de control din cadrul ANAF – Direcția Generală Antifraudă Fiscală-Direcția regională antifraudă fiscală Suceava vor efectua controale specifice, în vederea luării măsurilor legale cu privire la operațiunile derulate de societățile comerciale vizate, în domeniul producerii și distribuției de echipamente și dispozitive medicale.

De asemenea, vor fi puse în executare nouă mandate de aducere ale persoanelor cercetate în cauză și vor fi citați mai mulți martori, în vederea audierii, activitățile urmând a fi desfășurate la sediul IPJ Iași.

 

 

Ultima oră

Comentariul meu

Publică