„La nivelul Guvernului, susținem realizarea acestui proiect în termenul stabilit pentru că dezvoltarea județului și a întregii regiuni este strâns legată de modernizarea infrastructurii de transport ”, a spus premierul după vizita de la Aeroportul Internațional Sibiu.
Investiția de 272,4 milioane de lei prin care va fi extins terminalul de pasageri cât și modernizată infrastructura de securitate a Aeroportului Internațional Sibiu, a fost prezentată primului ministru al României, Nicolae Ciucă.
Acesta a fost întâmpinat de Daniela Cîmpean, președinta Consiliului Județean Sibiu, Mircea Dorin Crețu, prefectul județului Sibiu, Raluca Turcan și Nicolae Neagu, parlamentari de Sibiu, Vlad Vasiu, vicepreședinte al Consiliului Județean Sibiu și de Marius Gîrdea, directorul general al Aeroportului Internațional Sibiu.
Premierul a fost interesat de caracteristicile tehnice ale terminalului care va fi extins de la 6.200 mp la 22.400 mp, putând asigura un flux de până la 2,5 milioane pasageri/an, precum și de viitoarele dotări ale sistemelor de securitate care vor asigura o scădere a timpilor de așteptare pe liniile de control și vor crește nivelul de siguranță pentru pasageri și personalul aeroportuar.
Datele generale privind investiția au fost prezentate de Daniela Cîmpean, președinta Consiliului Județean Sibiu, în timp ce, din partea consorțiului care asigură lucrările, Mircea Bulboacă, președintele Con-A, a oferit detalii tehnice și precizări asupra evoluției șantierului care înregistrează în prezent un grad de execuție de 10%.
„Șantierul Aeroportului Internațional Sibiu are toate premisele pentru a fi încheiat la timp”, a mai conchis premierul Nicolae Ciucă.
„Am profitat de faptul că Uniunea Europeană asigură ultimele finanțări destinate infrastructurii aeroportuare, astfel că nu am riscat să pierdem această oportunitate prin care vom moderniza și extinde Aeroportul Internațional Sibiu, care se adresează nu doar sibienilor ci întregii zone limitrofe”, a declarat Daniela Cîmpean, președinta Consiliului Județean Sibiu.
Investiția prevede, pe lângă extinderea terminalului de pasageri, crearea a 10 ghișee cu operator și 7 automate pentru check-in, dublarea filtrelor de securitate de la 3 la 6, creșterea numărului porților de îmbarcare de la 5 la 7, cât și instalarea unor sisteme de securitate ce vor ușura controlul pasagerilor în privința dispozitivelor electronice și obiectelor de vestimentație.
Cea mai mare parte a finanțării este asigurată din fonduri europene nerambursabile (164,5 milioane lei) și Bugetul de stat (25,1 milioane lei), cât și de Consiliul Județean Sibiu și Aeroportul Internațional Sibiu (82,6 milioane lei).
Dar să-mi fie cu iertare.. se extinde un aeroport care e ca un muzeu aproape, la cate curse mai sunt pe săptămână, pe acolo. Doar ce am aflat de prin presa locala ca 5 zboruri sunt suspendate de luna asta, pe termen nedeterminat ..
Si oricum, Ghimbav-ul va sparge topurile la nr de pasageri.. brasovul e județ mare.. aduna si din judetele limitrofe, special de prin covasna si harghita..
Din acel moment, sibiul va deveni si mai șters…de provincie.
Brasovul e un mini-bucuresti !