video - sibianca pentru care pianistul lui celine dion va compune o piesă - cristiana damian a impresionat pe scene din dubai și canada

Cristiana Damian este pasionată de muzică de când era copil. Acum are 13 ani și a cântat în peste 100 de concursuri atât în România, cât și în străinătate. Are trei piese compuse special pentru ea, una dintre ele fiind compusă de pianistul lui Celine Dion, Marchand Guillaume.

Cristiana și-a descoperit pasiunea pentru muzică în urmă cu mulți ani. La vârsta de 5 ani, Cristiana a cântat într-un cor organizat de Melinda Samson, soprană de la Filarmonica de Stat din Sibiu, iar din acel moment a știut că drumul ei în muzică avea să înceapă. S-a înscris la cursuri de canto la Palatul Copiilor din Sibiu cu domnul profesor Claudiu Botoroagă, iar părinții și profesorii au susținut-o pe tot parcursul carierei sale, acest ajutor fiind unul nemărginit de important. „Pe parcursul anilor am fost la mai multe concursuri, spectacole, dar am început să iau muzica în serios la vârsta de 11 ani, acum vreo doi ani, atunci când am început să practic muzica cu profesoara Olivia Scrobote de la Liceul de Arte din Sibiu. De curând, am început să fac cursuri și cu Mira Boțocan ce face parte dintr-o trupă de rock din Sibiu și este vocal coach” ne-a povestit Cristiana.

Cursuri cu Ozana Barabancea și spectacol cu Orchestra Luminii

În prezent, Cristiana face lecții de canto cu Olivia Scrobote, Mira Boțocan și Ozana Barabancea, pe care a cunoscut-o la un concurs care a avut loc în Brașov. „Am fost acum aproximativ doi ani și jumătate la un concurs la Brașov Life Fest, iar în juriu a fost și Ozana Barabancea, iar ea mi-a spus că am o voce foarte frumoasă și m-ar îndruma să merg spre operă. După două săptămâni, ea a venit în Sibiu la verișoara ei care este o cunoștință a mamei mele. Aceasta i-a spus de mine Ozanei și de atunci am început să facem canto” a spus aceasta.

Unul dintre cele mai frumoase momente pe care Cristiana le-a trăit este legat de primul concert pe care l-a suținut chiar de mentorul său, Ozana Barabancea, alături de Luminii Sonore, alături de nume sonore din România. „A fost prima dată când am cântat cu orchestra, m-am bucurat enorm, am cântat piesa mea originală „Ce e rău, ce e bine”, compusă de Codruț Croitoru” a spus Cristiana.

Concerte în Canada, Dubai și Milano

Pe lângă concursurile și festivalurile la care Cristiana a participat în România, ea a mai fost invitată și la evenimente din Dubai și Canada. „Am fost în Canada vara trecută, la invitația Cătălinei Mirică, pe care am întâlnit-o într-un concurs de muzică online și i-a plăcut de mine, așa că mi-a dat un premiu special. La prima oră online câștigată la acel premiu special ne-a invitat pe mine și pe mama mea în Canada. Vara trecută am fost acolo și am avut parte de mai multe spectacole, m-am distrat foarte mult, am vizitat multe locuri și m-am întâlnit și cu profesoara și pianistul lui Celine Dion” ne-a povestit Cristiana.

În Canada a luat parte și la emisiunea „Salut românesc din Montreal” care a fost una dintre experiențele inedite din cariera sa. Peste puțin timp, Cristiana va merge în Dubai acolo unde unde va cânta la celebrul festival de modă World Fashion Festival Awards Dubai. „Acolo voi cânta la invitația doamnei Cornelia Crainic, pe care am contactat-o din Canada și care este directorul muzical al acestui festival de modă. Voi avea 5 momente muzical. Abia aștept să merg” a spus Cristiana.

video - sibianca pentru care pianistul lui celine dion va compune o piesă - cristiana damian a impresionat pe scene din dubai și canada

Un alt eveniment la care va participa este în Milano la Fashion Week. „M-au invitat și o să merg cu toată familia mea și o să se țină în septembrie anul acesta. Când am auzit chiar m-am mirat, am fost plăcut surprinsă să aud că o să cânt la Fashion Week. Am fost foarte fericită”.

Școala și muzica, combinate în armonie

Chiar dacă muzica îi ocupă mult timp, Cristiana reușește să îmbine perfect școala și pasiunea. Cristiana este elevă la Colegiul Național „Gheorghe Lazăr” din Sibiu și consideră că este ușor să găsești un echilibru între școală și muzică dacă îți place ce faci.

„Anul trecut am fost redactor-șef la revista școlii, „Laboratorul de idei”, înseamnă foarte mult această revistă pentru mine. De obicei, mergeam după școală sau în orele ușoare cum ar fi sportul sau desenul, la biblioteca școlii să tehnoredactez împreună cu echipa mea de redacție. În reviste sunt de toate, sunt desene, sunt compuneri, rubrici de „Știați că…” și multe altele” a spus Cristiana.

Primii bani câștigați au fost din șah

Muzica nu este prima pasiune a Cristianei. Ea a fost pasionată de șah de la 4 ani, iar din această pasiune a câștigat primii săi bani. „Am avut primii mei bani câștigați și primele trofee cu șahul. Eram foarte mică, am fost la concursuri și eram foarte fericită să particip. În general băieții mă subestimau și ziceau „Uite o fetiță micuță, hai să o învingem”, iar la sfârșitul jocului eu câștigam. Șahul este o altă pasiune foarte importantă pentru mine. Nu prea mai am acum timp de el, dar în continuare o să practic acest sport al minții și o să mă bucur de el”.

video - sibianca pentru care pianistul lui celine dion va compune o piesă - cristiana damian a impresionat pe scene din dubai și canada

Pianul și chitara, două pasiuni speciale

Pe lângă partea vocală, Cristiana cântă la două la pian și chitară. „Pianul este foarte important pentru mine, am început să îl practic atunci când am început să cânt și de curând am început să cânt la chitară, iar când eram mai mică am cântat și la flaut. Îmi place că pot produce sunetele pe care le simt și mă pot acompania atunci când cânt cu vocea” ne-a povestit Cristiana.

video - sibianca pentru care pianistul lui celine dion va compune o piesă - cristiana damian a impresionat pe scene din dubai și canada

Întrebată care ar fi cel mai important premiu pe care l-a câștigat, Cristiana nu a ezitat nicio secundă să ne povestească despre premiul obținut la concursul „Hermanstadt Fest”. „Concursul s-a ținut în Sibiu, pe scena din Piața Habermann și am luat premiul cu cea mai mare medie la cel puțin 3 melodii. M-am bucurat foarte mult să particip la acest concurs și a fost o mare fericire pentru mine să iau acest premiu. Ar mai fi un concurs care mi-a rămas la suflet, unde am luat trofeul Viorela Filip la concursul Music My Love din București ” ne-a spus aceasta.

Pianistul lui Celine Dion îi compune o piesă

Cristiana își găsește inspirația la artista sa preferată Faouzia, iar în momentul de față care două piese scrie de ea, una dintre ele fiind în lucru în momentul de față. Pe lângă aceasta, compozitorul Codruț Croitoru i-a mai scris două piese, pe versurile lui Marius Ionescu, „Ce e rău, ce e bine”  și “ Hai în lumea basmelor” – în varianta engleză, special compusă și interpretată în Canada, în cadrul Festivalul  MondoKarnaval- Cultures en Fète à Quèbec. În Canada l-a întâlnit pe pianistul lui Celine Dion care în prezent lucrează la linia melodică a unei piese pentru Cristiana.

video - sibianca pentru care pianistul lui celine dion va compune o piesă - cristiana damian a impresionat pe scene din dubai și canada

„Visul meu este să cânt în continuare, să ajung pe scenele mari ale lumii și să umplu inimilor oamenilor cu bucurie și să le cânt pentru că muzica este o mare parte din viața mea și nu știu cum aș trăi fără ea” ne-a spus Cristiana.

Ultima oră

Comentariul meu